Cel mai scump consumabil acoperit de asigurările medicale a costat 425 de mii de lei
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Cel mai scump consumabil acoperit de asigurările medicale a costat 425 de mii de lei

Cel mai scump consumabil, acoperit anul trecut în premieră de asigurarea medicală obligatorie, a fost proteza valvulară aortică transcateter, implantată la inimă, care a costat în medie 425 de mii de lei. 20 de persoane asigurate au primit o nouă şansă la viaţă, beneficiind de proteze cardiace în valoare totală de aproape opt milioane şi jumătate de lei. Banii au fost alocaţi din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM), transmite IPN.

Potrivit Casei Naţionale de Asigurări în Medicină, un alt consumabil costisitor este implantul cohlear, dispozitiv care permite procesarea sunetului şi vorbirii pentru persoanele cu pierdere severă a auzului şi care, începând cu anul trecut, este acoperit de asigurarea medicală obligatorie şi pentru adulţi. Costul unui asemenea aparat depăşeşte 347 de mii de lei, iar în 2021 din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală au fost finanţate 19 astfel de implanturi la copii şi adulţi.

Aproape trei milioane şi jumătate de lei au fost alocaţi pentru 34 de defibrilatoare cardiace implantabile, care monitorizează în mod continuu ritmul inimii şi generează diferite tipuri de tratamente electrice atunci când se atestă bătăi cardiace neregulate.

Alte consumabile costisitoare utilizate frecvent în spitale pe parcursul anului trecut şi finanţate din fondurile AOAM sunt cele pentru tratarea anumitor probleme oculare, pentru corecţia anatomică a coloanei vertebrale şi cutiei toracice la copii, dispozitivele folosite în tratamentul accidentului vascular cerebral ischemic acut, protezele de umăr, aparatele implantate în cazul bolilor cronice renale etc.

În total, în 2021 s-au alocat peste 44 de milioane de lei pentru consumabilele costisitoare, achitate suplimentar cazului tratat în spitale prin sistemul de clasificare în grupe de diagnostic (DRG). Suma este de două ori mai mare decât în 2020.
 
Similare
RECOMANDĂRI