Centru de Instruiri Medicale, deschis la Tiraspol. Noi oportunităţi pentru medicii pediatri şi obstetricieni
Sursa foto:md.undp.org Vizualizari:

Centru de Instruiri Medicale, deschis la Tiraspol. Noi oportunităţi pentru medicii pediatri şi obstetricieni

Medicii pediatri şi obstetricieni din stânga Nistrului îşi vor perfecţiona abilităţile profesionale prin exerciţii de simulări pe manechine medicale. În incinta Centrului Mamei şi Copilului din Tiraspol, datorită sprijinului financiar al Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC), a fost deschis primul Centru de Instruiri Medicale. Proiectul a fost implementat de Programul „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanţat de UE şi realizat de PNUD.

Simularea medicală este imitaţia unei situaţii reale pentru doctori. La centru, pe manechini, medicii îşi vor perfecţiona tehnicile de monitorizare a copilului în timpul travaliului, de naştere asistată, resuscitare a nou-născuţilor, stabilizarea stării acestora pentru transportarea sigură şi alte situaţii. Instruirile vizează, de asemenea, coerenţa acţiunilor echipei de medici şi crearea unui algoritm de acordare a ajutorului medical. O atenţie deosebită se acordă şi tehnicilor de pregătire psiho-emoţională a femeilor înainte de naştere.

„Cursurile de instruire care se vor desfăşura la acest centru vor permite medicilor, în special, pediatrilor şi ginecologilor obstetricieni, să dobândească noi cunoştinţe şi să-şi îmbunătăţească în mod constant abilităţile profesionale, astfel încât serviciile medicale pe care le oferă să respecte standardele internaţionale", a subliniat Dafina Gercheva, coordonatoare rezidentă ONU şi reprezentantă permanentă PNUD în Republica Moldova.

„Împreună cu partenerii noştri, în trecut am renovat şi am furnizat echipament în maternităţile din stânga Nistrului.  Astăzi, odată cu lansarea acestui centru, lansăm un curs de formare pentru o echipă de medici locali, care vor instrui, la rândul lor, specialiştii din toate maternităţile din stânga Nistrului”, a adăugat Caroline Tissot, directoarea Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare.

„Medicina se dezvoltă continuu. Doctorii trebuie să-şi menţină şi să îşi îmbunătăţească în permanenţă abilităţile profesionale. Vom ajunge să minimizăm numărul situaţiilor de risc pentru mame şi făt", a declarat Natalia Slepuha, medic-şef al Centrului mamei şi Copilului din Tiraspol. Potrivit datelor,  în 2017, în stânga Nistrului s-au născut 4572 copii.

Centrul a fost creat în echipă de către medicii de pe ambele maluri ale Nistrului. Responsabil de formarea specialiştilor din Tiraspol este Victor Petrov, şeful laboratorului ştiinţific de obstetrică din cadrul Institutului Mamei şi Copilului din Chişinău. Şi studenţii de la medicină vor putea beneficia de instruirile de aici.
Similare
RECOMANDĂRI