Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Cinci elevi din Ştefăneşti vor participa la un concurs de robotică, desfăşurat în SUA

Au muncit mult, au demonstrat că sunt buni, iar norocul nu a întârziat să apară. Cinci elevi de la liceul din Ştefăneşti vor participa la cel mai important concurs de robotică. Tinerii vor merge împreună cu profesorul lor de informatică tocmai la Detroit, în Statele Unite ale Americii. Fundaţia LEGO a oferit 10 mii de dolari pentru ca elevii să ajungă la competiţie.

Cinci elevi de la liceul din Ştefăneşti au demonstrat că poţi să-ţi dezvolţi capacităţile şi într-o instituţie şcolară de la sat, dacă ai ambiţie şi munceşti pe măsură. La sfârşit de aprilie, tinerii vor merge peste ocean pentru a participa la cel mai prestigios concurs de robotică. Entuziasmaţi, elevii au primit astăzi vizele.

La concurs vor participa elevi din peste 100 de ţări. Reprezentanţii Republicii Moldova îşi antrenează zilnic roboţeii, pentru a face faţă concurenţei.

Cele trei fete din echipă au doborât stereotipul că femeile sunt mai slabe în materie de IT.

Una dintre fete are deja experienţa unui concurs desfăşurat în Statele Unite ale Americii. Acum câţiva ani a participat la IT Technovation Challenge, unde împreună cu alte trei fete a ocupat locul întâi.
Similare