Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Cinci localităţi din UTA Găgăuzia şi raionul Taraclia au beneficiat de ajutor european pentru a avea sistem de iluminare publică

Odată cu venirea nopţii, multe sate din Republica Moldova rămân în beznă. Deşi suntem în secolul 21, există localităţi care încă nu dispun de sisteme de iluminat public. În ultima perioadă, Uniunea Europeană a oferit sprijin financiar pentru a aduce lumină în casele şi pe străzile oamenilor de la sate. Recent, cinci localităţi din UTA Găgăuzia şi raionul Taraclia au beneficiat de ajutor european în acest sens.

Locuitorii din satul Congazcicul de Sus au acum iluminat stradal. Pentru ei a fost un vis devenit realitate.

De când satul are lumină pe străzi, echipa de fotbal pentru juniori şi-a prelungit timpul de antrenament iar copii se întorc în siguranţă acasă.

Doar în satul Congazcicul de Sus au fost instalate 180 de corpuri de iluminat bazate pe tehnologia LED. Costul proiectului depăşeste 70 de mii de euro, dintre care mai bine de 55 de mii au fost oferiţi de Uniunea Europeană. Şi locuitorii celui mai mare sat din Republica Moldova, Congaz, dispun, în sfârşit, de iluminat stradal. Sistemul are o lungime de 40 de kimometri şi a costat 90 de mii de euro, cei mai mulţi bani fiind oferiţi de UE.  

Excelenţa Sa PETER MICHALKO, ambasadorul UE în Republica Moldova: „Pentru mine această zi este destul de importantă pentru că lumina este viaţă. Acesta este rezultatul unor situaţii, idei pe care le au oamenii acolo unde locuiesc ca ei să poată trăi bine anume aşa cum ei asta îşi imaginează”.

În total, cinci localităţi din sudul Republicii Moldova au beneficiat de proiecte de iluminare stradală, printre care satele Dezghingea, Aluatu şi Albota de Jos. În toate s-a optat pentru tehnologia LED. Comparativ cu iluminatul convenţional, acest sistem va genera economii de până la 50% la consumul de energie electrică. Proiectele sunt finanţate de Uniunea Europeană prin intermediul programului SARD, implementat de PNUD Moldova.
Similare
RECOMANDĂRI