Circa 20 de mii de persoane diagnosticate cu COVID-19 au beneficiat de medicamente compensate în primele patru luni ale anului curent
Vizualizari:

Circa 20 de mii de persoane diagnosticate cu COVID-19 au beneficiat de medicamente compensate în primele patru luni ale anului curent

Un număr de 20 de mii de persoane cu diagnoza confirmată de COVID-19 au beneficiat de preparate compensate în primele patru luni ale acestui an. Dintre acestea, aproape nouă mii de cetăţeni au primit medicamente împotriva COVID-19 conform schemei de tratament, iar celorlalţi le-au fost oferite preparate compensate pentru tratarea altor afecţiuni, inclusiv a complicaţiilor provocate de noul coronavirus şi sechelelor acestei boli.

Potrivit datelor CNAM, suma cheltuielilor efectuate în perioada menţionată mai sus din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru medicamentele compensate destinate persoanelor cu diagnoza COVID-19 este de peste 7 milioane 607 mii de lei, dintre care în jur de 1 milion 444 de mii de lei sunt banii pentru preparatele incluse în schema de tratament COVID-19.

În acelaşi timp, farmaciile contractate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) au eliberat persoanelor diagnosticate cu noul coronavirus medicamente compensate în baza a peste 56 de mii de reţete compensate, dintre care mai mult de 16 mii de reţete au fost pentru preparatele indicate conform schemei de tratament.

Menţionăm că decizia de a asigura pacienţii cu medicamente compensate conform schemei de tratament al infecţiei COVID-19 la domiciliu a fost luată în data de 15 decembrie 2020 de Consiliul pentru medicamente compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, în baza Protocolului clinic standardizat pentru medicii de familie „Infecţia cu coronavirus de tip nou, COVID-19", ediţia IV.

Astfel, persoanele înregistrate la medicul de familie, atât cele asigurate, cât şi cele neasigurate, în conformitate cu indicaţiile medicale, au beneficiat de medicamente pentru tratamentul infecţiei COVID-19 şi post-COVID-19. Până pe 17 aprilie 2021 inclusiv, rata de compensare a preparatelor respective a fost de 100% pentru copiii cu vârsta de 0-18 ani şi în medie de 70% pentru adulţi, iar din data respectivă această rată a fost majorată pentru adulţi de la 70% la 100%. Astfel, pacienţii cu caz confirmat de COVID-19 beneficiază în prezent de 27 de denumiri comune internaţionale de medicamente compensate în totalitate.

În vederea sporirii accesului populaţiei la preparate compensate, familiarizării medicilor care au dreptul de prescriere, CNAM a organizat în primul trimestru al anului curent 20 de webinare online în vederea informării managerilor instituţiilor medicale şi medicilor, farmaciştilor-diriginţi, şefilor de filiale ale farmaciilor contractate despre noile prevederi ale actelor normative în domeniu, inclusiv cele ce ţin de medicamentele pentru tratamentul COVID-19 în condiţii de ambulatoriu.

De asemenea, compania a întreprins un şir de acţiuni de informare a populaţiei despre posibilitatea de a beneficia de medicamente compensate atât în cazul tratamentului COVID-19 la domiciliu, cât şi al altor maladii.

Pentru orice informaţie referitoare la serviciile acoperite de asigurarea medicală obligatorie, inclusiv medicamentele compensate, cetăţenii pot apela Serviciul telefonic Info CNAM – 0800 99999 (apel gratuit atât din reţeaua fixă, cât şi mobilă).

Similare
RECOMANDĂRI