Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Codiţii precare la spitalul pentru copii din Bălţi

Gândaci în saloanele pacienţilor, lipsa apei calde la robinet şi condiţii minime de igienă. Sunt doar câteva dintre problemele semnalate de unii pacienţi internaţi la spitalul municipal pentru copii din oraşul Bălţi. Condiţiile în care se află pacienţii au fost filmate de de o femeie, care a postat imaginile pe o reţea socială. Administraţia instituţiei susţine însă că realitatea este cu totul alta.

Aceste imagini au fost surprinse ieri, la spitalul municipal pentru copii din oraşul Bălţi de o mamă care a fost internată cu micuţul ei de doar câteva luni. Ceea ce a văzut aici a făcut-o să bată alarma.

NICOLETA GĂINĂ, părinte: Nu avem apă caldă, nu avem acces la baie. Trebuie să stăm noaptea cu copiii să-i păzim să nu le intre gândacii în gură.

Femeia povesteşte că acum doi ani, a mai fost internată cu un alt copil, iar de atunci condiţiile din spital nu s-au schimbat.

NICOLETA GĂINĂ, părinte: Numai cu şerveţele umede stăm. Nici săpun, nici hârtie. E destul de greu, mai ales când copilul are o diaree, trebuie să-l spăl cu apă rece sau cu o sticlă să-mi aducă cineva apă caldă.

Contactat de TVR Moldova, directorul spitalului din Bălţi a spus că de vină ar fi şi pacienţii care încalcă măsurile sanitare.

MARIA NEAMŢU, director, Spitalul Municipal pentru Copii, Bălţi: Noi mereu facem dezinfectarea, dezinsecţia, pur şi simplu este foarte complicat că părinţii... ştiţi, este o vorbă – nu-i curat acolo unde facu curăţenie, dar e curat unde se păstreză. Şi din păcate avem părinţi care aduc mâncare de acasă şi acolo e mai complicat.

Directorul spitalului din Bălţi recunoaşte că instituţia pe care o conduce trebuie modernizată, dar atrage atenţia că imaginile postate sunt pe alocuri manipulatorii. Administraţia spitalului infirmă de exemplu, că pacienţii nu ar avea la dispoziţie apă caldă în robinete.

MARIA NEAMŢU, director, Spitalul Municipal pentru Copii, Bălţi: Nu reuşim să facem reparaţie capitală. Noi am făcut anul trecut o reparaţie capitală într-o aripă, dar, din păcate, pandemia ne-a dat peste cap planurile, dar încetişor rezolvăm.

Directorul spitalului ne-a spus că acum prioritatea numărul unu a instituţiei este gestionarea eficientă a pandemiei provocate de COVID-19.

 
Similare
RECOMANDĂRI