Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Comunitatea Evreiască de basarabeni din SUA a donat R. Moldova echipamente medicale în valoare de peste 380 de mii de dolari

Comunitatea Evreiască de basarabeni din Statele Unite a donat Republicii Moldova echipamente medicale în valoare de peste 380 de mii de dolari. Până la sfârşitul acestei săptămâni ele vor fi distribuite în toate spitalele din Republica Moldova. Potrivit medicilor, ajutorul este foarte necesar în contextul celui de-al 5-lea val al pandemiei de coronavirus.

„Acestea sunt respiratoare N95 după standartele internaţionale preconizate pentru protecţia echipelor de urgenţă sau personalului din prima linie.”

Echipamentul medical donat de Statele Unite conţine 72 de mii de măşti chirurgicale, aproape 200 de mii de respiratoare şi peste 60 de mii de mănuşi de protecţie. Acestea au fost depozitate deocamdată la Centrul Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească din Chişinău.

TATIANA VICIC vicedirector medical, Centrul Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească: „Tot acest echipament vine în protecţia personalului medical care merge la deservirea solicitărilor penru pacienţi atât suspecţi  la covid sau cu alte  alte patologii. Pentru ca să avem cadre medicale sănătoase ca ei să acorde ajutor pacienţilor care au nevoie.”

Echipamentul medical a fost donat cu sprijinul Organizaţiei Neguvernamentale "Prietenii Chişinăului" din New York,.

SIMHA BUJOR reprezentant, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din Republica Moldova: „Totul a fost organizat la rugămintea rabinului nostru, care a reuşit să adune cetăţenii Republicii Moldova care se află în America. A fost un proiect pilot, am folosit toate posibilităţile şi vreau să le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat.”

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii spun că donaţia este extrem valoroasă şi a venit la timpul potrivit.

ION PRISĂCAR secretar de stat, Ministerul Sănătăţii :„Avem în faţa un val nou şi o variantă a virusului care s-a demonstrat că este foarte contagioasă, anume precauţia şi disonibilitatea echipementelor de protecţie ne oferă şansa să trecem uşor, sistemul medical să facă faţă acestui val.”

Nu este pentru prima dată când comunitatea evreiască sprijină Republica Moldova în lupta cu pandemia. În 2020, Centrul Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească a primit din partea Ambasadei Israelului în Republica 6000 de măşti chirurgicale, peste 300 ecrane de protecţie şi 540 de echipamente de protecţie individuală.
 
Similare
RECOMANDĂRI