Condiţiile centrului „Diamant” din Teleneşti, îmbunătăţite graţie unui proiect european
Vizualizari:

Condiţiile centrului „Diamant” din Teleneşti, îmbunătăţite graţie unui proiect european

Sălile de activităţi ale Centrului de Zi pentru Copii „Diamant” din Teleneşti, dar şi sala de bucătărie, au beneficiat de reparaţii şi au fost dotate cu mobilier şi echipament necesar. În acelaşi timp, personalul Centrului a dispus de cursuri de perfecţionare şi a fost instruit în vederea desfăşurării activităţilor în mod calitativ şi cu plus de eficienţă, graţie unui proiect european susţinut de Consiliul Raional Teleneşti.

În cadrul proiectului „Centrul de Zi pentru Copii „Diamant” – serviciu inovativ, eficient şi durabil”, a cărui valoare totală este de 75816 euro, s-a procurat şi un autoturism, care va asigura transportarea la Centru a copiilor din Mihalaşa, Mihalaşa Nouă şi Ineşti, transmite IPN.

Alexandru Blajevschi, director de proiect, spune că Centrul „Diamant” îşi desfăşoară activitatea din anul 2003, iar până recent nu aveau posibilitatea să susţină un număr atât de mare de copii. „Graţie proiectului, am reuşit să extindem activităţile cu aspect educaţional în vederea dezvoltării abilităţilor sociale, intelectuale, fizice şi emoţionale ale copiilor aflaţi în situaţie de risc din Teleneşti”.

Acum, Centrul de Zi pentru Copii „Diamant” prestează servicii educaţionale şi de incluziune socială pentru circa 110 copii aflaţi în situaţii de risc din raion.

„Am reuşit să extindem şi să îmbunătăţim serviciile oferite în cadrul Centrului. Nu doar copiii din oraşul Teleneşti, dar şi cei din satele din apropiere pot acum să vină la Centru pentru o masă caldă şi activităţi educaţionale. Chiar dacă situaţia epidemiologică a creat iniţial anumite dificultăţi în realizarea proiectului, acestea au fost depăşite cu succes. La ora actuală, serviciile se prestează conform programului standard, cu respectarea tuturor normelor sanitare. Este îmbucurător faptul că Centrul „Diamant” deja contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii comunităţii din Teleneşti şi a fiecărei familii beneficiare în parte”, a declarat Daniela Leahu, directoare de proiect din partea Fundaţiei Soros Moldova.

La valoarea totală a proiectului au contribuit Uniunea Europeană şi Fundaţia Soros Moldova, Fundaţia „Durcas Moldova”, dar şi Consiliul raional Teleneşti.

„Este responsabilitatea noastră să asigurăm condiţiile necesare pentru ca tinerii să crească şi să fie educaţi în familie. Susţinem iniţiativele societăţii civile locale şi apreciem susţinerea partenerilor europeni, care au venit cu o contribuţie financiară considerabilă”, a menţionat Alexandru Tăburceanu, vicepreşedintele raionului Teleneşti.

Pentru a beneficia de serviciile Centrului de Zi pentru Copii „Diamant”, familia se poate adresa asistentului social din comunitate, Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei Teleneşti sau nemijlocit la Centru.
Similare
RECOMANDĂRI