Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Confesiunile unuia dintre veteranii care au stat pe baricade încă de la începutul războiului de pe Nistru

Nicolae Cernenco din satul Zîrneşti, raionul Cahul este unul dintre veteranii care au stat pe baricade încă de la începutul războiului de pe Nistru. Deşi au trecut aproape 3 decenii, el trăieşte şi astăzi o mare dezămăgire faţă de felul în care s-a încheiat războiul, provocat de Federaţia Rusă.

Nicolae Cernenco avea 40 de ani când a mers să lupte împotriva ocupaţiei militare ruse. Era deja un militar experimentat, pentru că în anii 80 a fost genist în războiul din Afganistan.

„M-am dus, fiindcă ştiam precis că de funcţia mea au nevoie. Chiar aşa şi a fost, fiindcă podul de la Răscăieţi eu l-am minat. Am colindat toată regiunea transnistreană, începând de la Bender, Tiraspol, Copanca, şi terminând cu Dnestrovsk, vedeam tocmai şi staţia ceea hidroelectrică”, a spus Nicolae Cernenco.

Acesta o a condus un batalion de 26 de soldaţi sau de 26 de "zmei", cum îi numeşte el.

„Care a fost în Afghanistan, care au făcut serviciul în trupele speciale, am avut un băiat a făcut serviciul în Germania democratică şi am intrat în Bender.  Numai vorbesc, că de 2 ori am luat Benderul, luăm Benderul, dăm Benderul înapoi, dar acolo se duceau vieţi omeneşti. - Câţi soldaţi aţi pierdut? Eu n-am pierdut niciunul.  Eu nu mă gândeam ce o să se întâmple cu mine, mă gândeam dacă pierd vreo unul ce-am să spun eu mamelor, copiilor şi nevestelor lor. O trecut slavă Domnului, pentru că băieţii mei au fost bravo, o fost zmei”, a spus Nicolae Cernenco.

Nicolae Cernenco spune că războiul provocat de Federaţia Rusă, a fost bine pregătit, cu implicarea armatei ruse şi a forţelor sale speciale, care au luat prin surprindere autorităţile legitime de la Chişinău, nepregătite pentru un asemenea război.

Cârja şi cele patru şuruburi de inox din şold îi aduc aminte de vremurile grele, când a luptat pentru integritatea Republicii Moldova. Spune că ar merge şi acum să-şi apere patria, chiar dacă e invalid şi are peste 70 de ani.
Similare
RECOMANDĂRI