Conflicte de interese şi două incompatibilităţi de funcţii, constatate de ANI
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

Conflicte de interese şi două incompatibilităţi de funcţii, constatate de ANI

Autoritatea Naţională de Integritate (ANI) a stabilit trei conflicte de interese admise de către un primar, un secretar al Consiliului local şi un director al unei Case de Cultură. O incompatibilitate de funcţie a fost indentificată la un consilier din Consiliul raional, altă incompatibilitate fiind constatată la un consilier din Consiliul local. Inspectorii de integritate au dispus aplicarea prevederilor legale pentru admiterea încălcărilor depistate.

Astfel, primarul satuluii Hăsnăşenii Mari din raionul Drochia a admis conflicte de interese cu soţul, care activa în cadrul primăriei. Primarul a admis conflicte de interese participând la luarea deciziilor şi la semnarea actelor administrative în privinţa soţului.

Un alt conflict de interese a fost stabilit pe numele unui secretar al Consiliului local Maximovca din raionul Anenii Noi. Exercitând atribuţiile de primar al satului, secretarul a semnat dispoziţii în favoarea persoanelor apropiate - fiica şi soţul, nedeclarând şi nesoluţionând situaţia de conflict de interese.

Şi directorul Casei de Cultură a satului Recea din raionul Râşcani a fost depistat cu conflicte de interese pe care le-a admis în privinţa persoane apropiate - soţul. A emis şi a semnat 14 acte administrative pe numele soţului, care era angajat  în calitate de paznic şi lucrător tehnic (deridicătoare) în cadrul Casei de Cultură.

O încălcare a legislaţiei a fost constatată şi la un consilier din cadrul Consiliului raional Făleşti. Acesta s-a aflat în incompatibilitate de funcţie, în perioada ianuarie 2020 – mai 2021, exercitând simultan mandatul de consilier în Consiliul raional şi funcţia de conducător auto în cadrul subdiviziunii Aparatului Preşedintelui Raionului.

Altă incompatibilitate de funcţie a fost stabilită în privinţa unui consilier din Consiliul local Carabetovca, raionul Basarabeasca. Persoana supusă controlului deţinea mandatul de consilier în Consiliul satului şi exercita funcţia de paznic în cadrul primăriei satului.

Dacă actele de constatare vor rămâne definitive, se va aplica interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică timp de trei ani, urmând ca toate persoanele vizate să fie incluse în Registrul Interdicţiilor.

Similare
RECOMANDĂRI