Contrabandă cu droguri în trenul de pe cursa Moscova-Chişinău
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Contrabandă cu droguri în trenul de pe cursa Moscova-Chişinău

rocuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) anunţă deconspirarea unui grup criminal care a organizat trecerea vamală din Ucraina în Moldova a circa jumătate de kilogram de substanţe stupefiante, camuflate în trenul de pe cursa Moscova-Chişinău.

Contrabanda, însă, a fost depistată la postul vamal Vălcineţ şi a fost ridicată de către oamenii legii, la 11 octombrie 2019.  Fără ca să cunoască despre aceasta, la staţionarea trenului în oraşul Ocniţa, făptaşii au intrat să-şi ia marfa. Dar, accesul le-a fost interzis de către însoţitorul trenului. La a doua încercare, după ce au urcat în tren cu acelaşi scop la o altă staţie, aceştia au fost reţinuţi în oraşul Făleşti. Acum, dacă vor fi găsiţi vinovaţi de instanţa de judecată, bărbaţii în vârstă de 22 şi 25 ani, originari din raionul Donduşeni, riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 10 ani. Acum, aceştia sunt plasaţi în arest preventiv.

Operaţiunea de investigare şi reţinere a făptaşilor s-a desfăşurat sub conducerea procurorilor PCCOCS, de comun cu ofiţerii Serviciului Vamal.
Similare
RECOMANDĂRI