Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Creştinii ortodocşi de rit vechi celebrează azi Ajunul Bobotezei. În biserici s-a oficiat Sfânta Liturghie şi s-a făcut Agheasma Mare

Creştinii ortodocşi de rit vechi celebrează azi Ajunul Bobotezei. În biserici, s-a oficiat Sfânta Liturghie şi s-a făcut Agheasma Mare. Se spune că apa sfinţită azi este vindecătoare iar credincioşii o folosesc tot timpul anului.

După slujba religioasă, zeci de credincioşi s-au adunat în scuarul Catedralei Mitropolitane din Chişinău pentru a asistata la procesiunea specială de sfinţire a apei. Oamenii s-au îmbulzit să ia agheasmă şi cred în puterile ei miraculoase. Poliţiştii au avut o misiune dificilă pentru a evita aglomeratia şi a păstra distanta fizică.

„Vă rog frumos mai în urmă, păstraţi distanţa. Faceţi loc, ca eu pe aici să pot trece. Să fii mai slab şi o să încapi.”

„Este efect, te simţi parcă mai uşor. Stropeşti prin casă, le doreşti tuturor sănătate. Beau în fiecare dimineaţă.”

„Dimineaţa pe nemâncare se bea. O bem ca să ne curăţim de păcate.”

„Ne ajută la tot ce este bun că este lecuitoare. Te curăţă de tot.”

Ajunul Bobotezei a fost un bun prilej de afaceri pentru speculanţi. La mare căutare a fost busuiocul şi sticlele goale din plastic pentru agheasmă.

„Cu cât îl vinedeţi? Cu 5 lei.”

„Ce cumpăraţi? O sticluţă pentru agheasmă. Aţi uitat să luaţi de acsă. Nu că am uitat, dar nu am ştiut că o să ajung aici. Am stat la slujbă şi acum vreau să iau agheasma amre, aşa se spune.”

Potrivit tradiţiei, în Ajunul Bobotezei a fost botezat Iisus Hristos în apele Iordanului. Se ţine post negru, nu se mănâncă şi nu se bea nimic. Preoţii merg la casele credincioşilor să vestească Botezul Mântuitorului, binecuvântând oameni, case şi animale cu busuioc înmuiat în Agheasmă.

Mâine, creştinii ortodocşi de rit vechi vor marca Botezul Domnului sau Epifania. Boboteaza este una din cele 12 mari sărbători creştine şi încheie ciclul sărbătorilor de iarnă.
Similare
RECOMANDĂRI