Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc Buna Vestire
Vizualizari:

Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc Buna Vestire

Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc astăzi Buna Vestire, cunoscută în popor şi sub numele de Blagoveştenie. Sărbătoarea este marcată de calendarul creştin pe data de 7 aprilie a fiecărui an şi este dedicată Maicii Domnului.

Este o sărbătoare cu dată fixă, de la care încep să se numere cele nouă luni, până la Crăciun, când Maria l-a născut pe Iisus, scrie Moldpres.

În această zi, Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că ea a fost cea aleasă de către Dumnezeu să dea naştere Mântuitorului Hristos. Este una din cele 12 sărbători Domneşti. Pentru creştinismul răsăritean, praznicul datează din anul 550.

Totodată, nu doar Biserica ortodoxă, ci şi cea catolică susţine faptul că Buna Vestire a avut loc la Nazaret, iar singurul aspect care diferă este locaţia exactă în care această minune s-a întâmplat.

De Buna Vestire este dezlegare la peşte, iar tradiţia spune că acela care gustă peşte în această sărbătoare se va simţi tot anul precum peştele în apă. Străbunii credeau că pescarii nu au voie de Buna Vestire să arunce mămăligă în apă, pentru că mor peştii.

De asemenea, în această zi este bine să se pună pe pragul casei pâine şi sare pentru hrana îngerilor. Totodată, se consideră că „precum este vremea în ziua de Buna Vestire, aşa va fi şi de Paşti”.

Similare
RECOMANDĂRI