Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:
Criza economică mondială a afectat şi tradiţionala paradă a pomenilor grandioase de la Cimitirul de pe dealul oraşului Soroca
Criza economică mondială a afectat şi tradiţionala paradă a pomenilor grandioase de la cimitirul de pe dealul oraşului Soroca, acolo unde se află morminte romilor. Paştele Blajinilor a fost marcat de criza financiară dar şi de faptul că mulţi dintre cei înstăriţi sunt plecaţi peste hotare. Chiar dacă a fost mai puţin fast, romii au adus la morminte multe bucate tradiţionale şi pomeni.
Aşa cum ne-au obişnuit, romii din Soroca au întins mese cu bucate şi băuturi printre morminte. Fiecare familie a aşteptat venirea preotului pentru ai pomeni pe cei răposaţi, după care s-au împărţit pomenele şi s-a trecut la servirea mesei.
„Ne străduim să aducem cel mai bine, cel mai bun, ceea ce a iubit în viaţă şi cât de cât ne străduim să le facem pe placul care cândva era. Noi suntem patru norori, fiecare a venit cu felul ei de mâncare gătit. Salata Cezar, clătite cu brânză, sarmale, prăjutură. Sarmalele noastre ţigăneşti tare-s bune, pui piper, carne, ceapă, pătrunje şi faci. -Cât cheltuiţi pentru masa de sărbătoare de pomenire? -Trei mii de lei, doua mii”.
Dacă în anii trecuţi romii se remarcau pomenele de mare valoare, ba chiar luxoase, acum situaţia s-a schimbat. Mulţi nu mai au bani, dar nici nu au cui oferi pomele aşa multe pentru că rudele sunt plecate peste hotare.
„Iată am venit la bărbatu. Am adus şi sarmale şi sosuri, tot. Dar mai aveţi pomene scumpe sau cam au sărăcit romii?- Nu s-au sărăcit, dar nu avem cui da. Veneau romii dacă vedeţi. Situaţia în Republica Moldova, probleme care sunt, pandemia au afectat mult cetăţenii noştri. Cu părere de rău 80% din cimitir este pustiu, morminte sunt părăsite. Cu ce să mai i-au dacă salariu o mie de lei. O sărăcit. Romii tare puţini au rămas, toţi romii s-au dus în Europa, iată au rămas bătrânii care nu trebuiesc la nimeni. Nu e cum era înaite, numai Dumnezeu să ne dea sănătate şi să nu mai fie război şi să fie pace”.
Competiţia cu ouă roşii, numită "Cioca-Boca", a fost de nelipsit. Doar că romii nu se mai avântă să joacepe banii aşa cum făceau în trecut.
ARTUR CERARI, baronul romilor din Republica Moldova: „Au sărăcit bancherii, dar noi romii de unde. Câte ouă aduceţi la cimir pentru Cioca Boca?-Vreo 50-60. Nu sunt vremurile dinainte când lumea era mulţumită de ouă vopsite în ziua aceasta”.
Potrivit tradiţei, de Paşte Blajinilor, romii stau la cimitir până pe înserate.