Daruri pentru zece familii de lucrători ai Teatrului din Bălţi, transmise de Episcopia de Bălţi
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Daruri pentru zece familii de lucrători ai Teatrului din Bălţi, transmise de Episcopia de Bălţi

Marţi, 5 ianuarie 2021, PS Antonie, Episcop de Bălţi, însoţit de Dorian Revenco, preot misionar în cadrul Episcopiei de Bălţi şi Lucia Cernei, preşedintele Societăţii Femeilor Ortodoxe din cadrul Episcopiei de Bălţi, a făcut o vizită la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi. Reprezentanţii Episcopiei de Bălţi au dus în dar, pentru zece de familii de lucrători ai Teatrului, 10 cutii cu produse alimentare oferite de Asociaţia Investitorilor din România (AIR) în R. Moldova.

Darurile oferite de AIR au ajuns la Bălţi prin Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei şi Societatea Femeilor Ortodoxe din cadrul Episcopiei de Bălţi.

PS Antonie a menţionat că este o bucurie să fie prezent, din nou, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi i-a felicitat pe toţi lucrătorii Teatrului cu Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisusu Hristos şi a Noului An şi a specificat cine au donat produsele, pentru cine sunt destinate şi cine au contribuit ca ele să ajungă la Bălţi.

Onorina Tănase Burlacu, director general al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi, a mulţumit Asociaţiei Investitorilor din România în R. Moldova pentru daruri şi a menţionat că acestea „sunt o adevărată binecuvântare pentru cele zece familii de lucrători ai Teatrului la sărbătorile de igarnă”.
 
Similare
RECOMANDĂRI