Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

De Ziua uşilor deschise la Poliţia de Frontieră, copiii au verificat acte şi au simulat identificarea unor infractori

Acţiune inedită la Poliţia de Frontieră a Republicii Moldova. De Ziua uşilor deschise, zeci de copii au putut să treacă, pentru câteva minute, în locul celor care păzesc hotarele ţării. Mai întâi, puştii au făcut cunoştinţă cu tehnica din dotarea instituţiei, iar apoi au verificat acte, au simulat identificarea unor infractori şi au luat amprente. Cel mai mult însă au rămas impresionaţi de câinii Poliţiei de Frontieră.

De Ziua uşilor deschise, micuţii au avut ocazia să exploreze un arsenal întreg de echipamente speciale folosite de reprezentanţii Poliţiei de Frontieră. De la maşinile din dotare şi până la trusa criminalistică, toate au trecut prin mâinile copiilor, care s-au covins că munca la straja hotarelor nu este una deloc uşoară.
 
Câinii Poliţiei de Frontieră au atras însa toate privirile copiilor. Ei au fost curioşi să afle şi care este rolul acestor animale la paza graniţelor.
 
Însoţit de copiii săi, la eveniment a fost prezent şi şeful Poliţiei de Frontieră, Rosian Vasiloi.
 
 Ziua uşilor deschise la Poliţia de Frontieră urmează să fie desfăşurată în acest an în mai multe subunităţi teritoriale din Republica Moldova. 
Similare
RECOMANDĂRI