Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Descinderi matinale la Poliţia din Cantemir

Ofiţerii Serviciului de Protecţie Internă şi Anticorupţie şi procurorii din cadrul Procuraturii Cantemir au făcut 31 de percheziţii în care sunt vizaţi mai mulţi angajaţi ai Inspectoratului Naţional de Securitate Publică.

 
Au fost reţinuţi, pentru 72 de ore, 6 poliţişti suspectaţi de fapte de corupţie. Potrivit şefului SPIA, Ion Mămăligă, descinderile au avut loc în oraşele Chişinău, Cantemir, Comrat şi Hânceşti. Potrivit oamenilor legii, suspecţii ar fi luat mită de la şoferii care încălcau Regulamentul Circulaţiei Rutiere, pentru a nu-i trage la răspundere. În acest dosar figurează peste 20 de persoane care ar fi oferit mită iar cei găsiţi vinovaţi riscă până la 10 ani de închisoare. Anchetatorii spun că acţiunile de cercetare penală sunt în plină desfăşurare şi nu pot oferi alte detalii.
 
Similare
RECOMANDĂRI