Din ianuarie, cererea pentru stabilirea pensiei poate fi depusă şi online
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Din ianuarie, cererea pentru stabilirea pensiei poate fi depusă şi online

Din ianuarie 2022, cererea de stabilire a pensiei pentru limită de vârstă, precum şi cea pentru dizabilitate poate fi depusă şi online, cu aplicarea semnăturii electronice.

Acest lucru este posibil prin intermediul paginii-web oficiale a Casei Naţionale de Asigurări Sociale www.cnas.gov.md, accesând bannerul „e-Cerere Stabilire pensie", transmite IPN.

Persoanele care nu deţin semnătura electronică sau nu au posibilitatea să depună cererea online pentru stabilirea pensiei trebuie să se adreseze la casa teritorială de asigurări sociale, conform vizei de domiciliu.

Potrivit CNAS, serviciul „e-Cerere Stabilire pensie" facilitează accesul beneficiarilor la solicitarea stabilirii pensiei şi, totodată, reduce termenul de prestare a serviciului, iar beneficiarii vor obţine informaţia mult mai rapid şi nu vor suporta cheltuieli de deplasare.

În acelaşi timp, începând cu ianuarie 2022, se majorează termenul de solicitare a pensiei pentru limită de vârstă şi de dizabilitate, acesta fiind mărit de la 30 de zile până la 90 de zile de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare sau de la data încadrării în grad de dizabilitate.
Similare
RECOMANDĂRI