Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Director de liceu, despre anularea BAC-ului: „Este un examen foarte serios, dar fiindcă se pune în prim-plan sănătatea copiilor şi a angajaţilor din educaţie, este o soluţie mai bună decât celelalte”

Ministerul Educaţiei Culturii şi Cercetării a decis anularea examenului de Bacalaureat şi eliberarea diplomelor în baza mediilor anuale din perioada de liceu. Guvernul a dat aviz pozitiv proiectului de lege privind anularea examenelor de BAC. Diploma de Bacalaureat va avea aceeaşi valoare juridică pentru instituţiile de învăţământ superior atât din Republica Moldova, cât şi de peste hotare, dacă Parlamentul va emite o hotărâre în acest sens.

Anul acesta, pentru finalizarea liceului, au fost luate în calcul patru scenarii. Primul presupunea susţinerea examenelor în centrele existente de BAC, al doilea scenariu ar fi însemnat susţinerea examenelor în instituţiile de învăţământ din care provin elevii, iar al treilea - susţinerea BAC-ului de acasă, în regim online. Toate aceste trei scenarii au fost excluse. Ministerul Educaţiei a optat pentru un al patrulea, cel de a anula examenul, decizia fiind luată pentru a elimina riscul de contaminare cu noul coronavirus.

IGOR ŞAROV, ministrul Educaţiei: „La modul practic, nu putem să ne asumăm decizia de a organiza examene şi vă prezint în continuare scenariul patru, pe care îl considerăm cel mai realist şi care reprezintă decizia noastră: anularea examenului de Bacalaureat şi eliberarea diplomelor în baza mediilor anuale din perioada de liceu”.

Directorii mai multor licee din Chişinău susţin ideea. Chiar dacă atât profesorii cât şi elevii au muncit enorm pentru a fi gata de examen, sănătatea este mai importantă decât orice, spun toţi.

ELENA CERNEI, director, Liceul "Onisifor Ghibu": „A fost o surpriză şi pentru noi, l-am ascultat pe domnul ministru, dintre cele patru variante care au fost propuse, desigur că aceasta este cea mai extremală, să spunem aşa, fiindcă anularea examenelor este o excepţie pentru Republica Moldova, dar cred că nu numai, examenul de BAC este un examen foarte serios şi foarte mult s-au pregătit elevii şi profesorii pentru acest examen, dar fiindcă se pune în prim-plan sănătatea copiilor şi a angajaţilor din educaţie, ca să fie sănătoşi, cred că asta este o soluţie mai bună decât celelalte”.

 SVETLANA COROTCHI, director-adjunct, Liceul Moldo-Finlandez: „Această decizie nu aş zice că a fost una uşoară şi, totuşi e marcată de umanism, de înţelepciune şi responsabilitate asumată. Ceea ce priveşte notele obţinute în urma a trei ani de studii, nu aş putea face o evaluare a elevilor din întreaga ţară, dar ştiu foarte bine că în liceul din care fac parte se lucrează foarte mult. Iar examenele sunt doar nişte oportunităţi prin care se demonstrează cunoştinţele obţinute”.

Vestea i-a luat prin surprindere şi pe elevi. Ei sunt, însă, bucuroşi pentru că situaţia dificilă creată de pandemie nu îi va împiedica să urmeze studii universitare.

VLADA CARAGIA, elevă, clasa a XII-a: „Prima dată când am auzit vestea, am avut o idee contradictorie, însă aflându-ne în aceste circumstanţe mă bucur că ministrul s-a gândit mai mult la sănătatea noastră. BAC-ul este un examen la care noi, liceenii, ne gândim trei ani la rând, însă de multe ori, având emoţii, putem scăpa unele lucruri, chiar şi acum cu aceste circumstanţe putem să greşim. Eu mă bucur că se poate face ca chiar dacă nu dăm BAC-ul să putem să mergem mai departe la universitate”.

Potrivit Ministrului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Igor Şarov, perioada obţinerii diplomei de Bacalaureat nu va depăşi data de 5 iulie.
Similare
RECOMANDĂRI