Doi procurori, depistaţi cu avere nejustificată de peste 660 mii lei. Precizările ANI
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

Doi procurori, depistaţi cu avere nejustificată de peste 660 mii lei. Precizările ANI

În perioada 18-29 aprilie 2022, Autoritatea Naţională de Integritate a emis trei acte de constatare pe avere. În unul s-a stabilit încălcarea regimului juridic al averii la un ex-director a unei instituţii publice. În alte două acte s-a stabilit diferenţe substanţiale pe numele a doi procurori în sumă de peste 400 mii lei în primul caz şi respectiv în sumă de peste 260 mii lei în al doilea caz.

În două acte de constatare au fost stabilite conflicte de interese admise de un primar şi de un ex-director al Unităţii de Implementare a Proiectelor. Incompatibilităţi de funcţie au fost constatate la un primar şi la un funcţionar public din cadrul unui Consiliu raional.

Au fost iniţiate patru controale referitor la posibile conflicte de interese admise de către un consilier local, un director de Gimnaziu-Grădiniţă, un director al Grădiniţei-Creşă şi un director al Grădiniţei. O procedură de control a averii a fost pornită pe numele unui funcţionar public.

Un conducător al unei instituţii publice, trei primari, un consilier, patru funcţionari publici şi un funcţionar public cu statut special ar putea fi sancţionaţi pentru nedepunerea sau depunerea tardivă a declaraţiei de avere şi interese personale şi pentru conflictele de interese admise. În acest sens, inspectorii de integritate au pornit 10 cauze contravenţionale pe numele acestora.

Unui consilier i-a fost aplicată o amendă de 3000 lei pentru nedeclararea/nesoluţionarea conflictului de interese. Alt funcţionar public a fost sancţionat cu o amendă de 1500 lei pentru depunerea tardivă a declaraţiei de avere şi interese personale, fiind achitaţi deja 750 lei.

19 subiecţi ai declarării au declarat în termen conflictele de interese. Toate conflictele de interese au fost soluţionate.

Similare
RECOMANDĂRI