Două arme pneumatice, două staţii radio şi un cuţit, ridicate de poliţiştii de frontieră în prima zi a anului
Vizualizari:

Două arme pneumatice, două staţii radio şi un cuţit, ridicate de poliţiştii de frontieră în prima zi a anului

Poliţiştii de frontieră din Direcţia regională EST au depistat în zona de frontieră doi conaţionali asupra cărora planează bănuiala rezonabilă că se aflau în zonă cu scop de braconaj cinegetic. Unul dintre aceştia nu deţinea documentele necesare pentru armă.

Cazul a fost semnalat în seara zilei de sâmbătă, 1 ianuarie 2022. Poliţiştii de frontieră au observat un mijloc de transport care se deplasa pe direcţia localităţilor Olăneşti (RM) – Iaski (UCR). Pentru verificările de rigoare, autoturismul a fost oprit şi legitimat la faţa locului fiind doi locuitori ai satului Olăneşti, cu vârste de 27 şi 41 de ani.

Bărbaţii au susţinut că intenţionau să ajungă pe malul râului Nistru pentru a verifica dacă se va putea de pescuit a doua zi. Însă, ca urmare a verificării fizice a maşinii, poliţiştii de frontieră au depistat două arme pneumatice, două staţii radio şi un cuţit.

Deţinerea acestor  bunuri a şi dat de bănuit că, totuşi  scopul ar fi cu totul altul decât cel declarat. Totodată, doar unul din cei documentaţi a putut demonstra legalitatea deţinerii armei, iar pentru a două armă s-a prezentat doar un talon de garanţie, arma nefiind înregistrată.

În continuare, poliţiştii de frontieră cercetează cazul sub toate aspectele legale, bunurile au fost ridicate până la elucidarea circumstanţelor şi luarea unei decizii în acest sens.

Similare
RECOMANDĂRI