Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Dragobetele, sărbătorit la Liceul "Mihai Eminescu" din Bălţi

Azi, 24 februarie, românii sărbătoresc Dragobetele. E Ziua Dragostei, când potrivit tradiţiei începe primăvara, iar băieţii le fac ochi dulci fetelor. E ziua în care vechile obiceiuri româneşti revin la viaţă. A fost sărbătoare şi la Bălţi, unde elevii liceului "Mihai Eminescu" au făcut o adevărată şezătoare. Mulţi dintre cei care au participat, au aflat şi de ce tradiţia populară spune că Dragobetele sărută fetele.

Pentru că de-a lungul anilor, sărbătoarea iubirii - Dragobetele devine mai puţin populară, elevii liceului "Mihai Eminescu" din Bălţi, împreună cu profesorii lor, au improvizat o şezătoare ca la carte şi au vorbit despre tradiţiile legate de această zi.

Nici fete şi nici băieţii nu au stat cu mâinile în sân. Au tors, au croşetat şi au dansat cu foc.

DANIELA RABEI, director-adjunct, Liceul "Mihai Eminescu", Bălţi: "Noi ne-am dorit foarte mult să reînviem tradiţiile noastre care aparţin poporului nostru şi să-I facem şi pe elevii care locuiesc în localităţile urbane să cunoască aceste tradiţii, să le promoveze şi să le popularizeze".

Iar lucrul a fost mai cu spor atunci când elevii s-au întrecut şi l-a cântat.

Din peisaj nu a lipsit nici Baba Dochia care, potrivit legendei populare, e mama Dragobetelui.

MARIA CIOBANU, meşter popular: "Eu sunt persoana care ţin la tradiţii şi o să ţin cât e suflarea mea pe acest pământ. Îi învăţ pe copii că cee ace este al nostru, ceea ce este al românilor este bine şi nu trebuie să uităm. Am avut un rol de Baba Dochia care vine şi ea cu aportul său la tradiţie". 

VERONICA REU, profesor de limba română, Liceul "Mihai Eminescu", Bălţi: "Am încercat să recuperăm tradiţia Dragobete, pentru că e o sărbătoare românească. Cu atât mai mult cu cât este o dispute între sărbătoarea Valentine s Day. Noi alegem Dragobetele".

Elevii liceului spun că au muncit mult ca să pună în scenă tradiţiile româneşti, dar asta i-a ajutat să afle lucuri necunoscute.

"Mi-a spus bunica despre Dragobete. Iniţial sărbătoream pe 14, dar acum o să sărbătoresc şi pe 24. Am ales să promovez valorile noastre româneşti şi în instituţia noastră, pentru că acum sunt în sec.21 şi unele dintre ele se pierd. Pregătirile au fost foarte intense. Am muncit foarte mult, mi-a plăcut să joc un rol important la această şezătoare".

Dragobetele este o sărbătoare de origine dacică, celebrată în fiecare an pe 24 februarie. Numit şi Cap de primăvară, pentru că în această zi ar începe primăvara, Dragobetele este asociat şi cu zeul Cupidon – din mitologia romană sau cu Eros, din cea greacă. I se mai spune şi Ioan Dragobete, Drăgostiţele sau Logodna păsărilor. Aceasta zi mai este considerată o sărbătoare a fertilităţii, când cei îndrăgostiţi îşi promit să rămână împreună pentru toată viaţa. Potrivit legendei, se împrechează chiar şi păsările, care îşi fac noi cuiburi sau le repară pe cele vechi. 
Similare
RECOMANDĂRI