Droguri în valoare de peste 200 000 lei ridicate de poliţişti
Sursa foto:politia.md Vizualizari:

Droguri în valoare de peste 200 000 lei ridicate de poliţişti

Ofiţerii Inspectoratului Naţional de Investigaţii în comun cu angajaţii Inspectoratului de poliţie Râşcani, mun.Chişinău au reţinut patru persoane care comercializau pastile psihotrope de tip „Subutex”. În cadrul investigaţiei s-a stabilit că liderul grupării, un bărbat de 33 de ani din Chişinău avea rolul de a organiza introducerea drogurilor în R Moldova pe cale de contrabandă, pe care ulterior le transmitea spre comercializare altor membri a grupului.

Fiind identificată metoda prin care se introduceau drogurile în R. Moldova, au fost efectuate mai multe aţiuni pentru obţinerea probatoriului, iar în cele din urmă a fost reţinut în flagrant liderul grupării având asupra sa un colet, în interiorul căruia, printre produse alimentare, au fost depistate 56 de pastile psihotrope.
 
În rezultatul investigaţiilor au fost reţinuţi alţi trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 33 şi 41 de ani, care aveau rol de realizare a drogurilor, iar la domiciliul acestora au fost depistate peste 150 de pastile de tip „Subutex”, precum şi bani în sumă de 67 000 de lei, 500 de dolari SUA şi 250 de Euro, care se presupun a fi obţinuţi din activitatea infracţională.
 
Drogurile erau transmise din una din ţările europene, prin intermediul autobuzelor de rută, asigurând camuflarea acestora printre produse alimentare.
 
În momentul reţinerii membrii grupării se aflau în stare de ebrietate provocată de consumul stupefiantelor, fiind reţinuţi pentru 72 ore, ulterior instanţa de judecată a aplicat măsura preventivă sub formă de arest pe un termen de 30 zile.
 
O pastilă de tip „Subutex” era vândută consumatorilor la preţul de 800-1000 lei.
 
În continuare se întreprind măsuri în vederea identificării altor persoane implicate în această schemă.
 
Conform legii penale persoanele culpabile de „Circulaţia ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare săvârşit de un grup criminal organizat” închisoare de până 15 ani.
Similare
RECOMANDĂRI