Droguri în valoare de peste o sută de mii de lei, ridicate în nordul R. Moldova de oamenii legii
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

Droguri în valoare de peste o sută de mii de lei, ridicate în nordul R. Moldova de oamenii legii

În raionul Făleşti, au fost efectuate percheziţii pe mai multe adrese şi în mai multe automobile. Ca urmare, oamenii legii au depistat droguri în valoare de aproximativ o sută de mii de lei.

Inspectoratul General al Poliţiei menţionează că acţiunile au avut loc în cadrul unei cauze penale pornite pe faptul circulaţiei ilegale a drogurilor, săvârşite de un grup criminal organizat. Suspecţii au fost monitorizaţi mai bine de trei luni.

În urma măsurilor speciale de investigaţie, s-a stabilit că membrii grupării dobândesc marijuana şi alte tipuri de substanţe narcotice, pe care le comercializează pe teritoriul raioanelor de nord ale R. Moldova, scrie IPN. În urma a 13 percheziţii la domiciliile şi în mijloacele de transport a patru suspecţi, poliţiştii au depistat şi ridicat un kilogram de marijuana. De asemenea, au fost depistaţi opt mii de lei marcaţi, obţinuţi de pe urma vinderii substanţelor narcotice.

Suspecţii au vârstele cuprinse între 31 şi 40 de ani. Doi dintre au fost reţinuţi pentru 72 de ore, iar alţi doi sunt cercetaţi în stare de libertate. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecţii riscă închisoare de la 7 la 15 ani.
Similare
RECOMANDĂRI