Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Elevi de pe ambele maluri ale Nistrului au prezentat statele UE la Rezina

Peste trei sute de elevi, de pe ambele maluri ale Nistrului, au prezentat ţările Uniunii Europene la Rezina. Elevii de la 21 de instituţii de învăţământ au improvizat un Orăşel European, în cadrul căruia au prezentat din bucatele tradiţionale, portul popular şi obiceiurile fiecărui stat membru. La final, au încins o horă moldovenească.

Tinerii s-au pregătit pentru eveniment până în cele mai mici detalii. Au studiat bucătăria tradiţională, costumul popular, au învăţat din tradiţiile şi obiceiurile fiecărui stat membru al Uniunii Europene.
 
Scopul evenimentului este promovarea valorilor europene şi a diversităţii culturale.

Evenimentul ,,Orăşelul European” este la cea de-a III ediţie. La manifestări au participat peste trei sute de elevi din toate instituţiile de învăţământ din raionul Rezina, dar şi de la liceul cu predare în limba română ”EVRICA” din oraşul Râbniţa.
Similare
RECOMANDĂRI