FOTO. Pompierii au intervenit ieri la lichidarea a două incendii. Victime nu au fost înregistrate
Sursa foto:dse.md Vizualizari:

FOTO. Pompierii au intervenit ieri la lichidarea a două incendii. Victime nu au fost înregistrate

Salvatorii au stins ieri un incendiu izbucnit într-un apartament cu 12 etaje din Chişinău şi un altul dintr-o gospodărie din satul Crihana Veche, raionul Cahul.

Pe strada Ginta Latină din Chişinău au intervenit şase autospeciale, inclusiv două autoscări. Salvatorii au stabilit că un apartament cu o odaie de la etajul 5 este cuprins de flăcări.

Pompierii au evacuat mai multe persoane de la etajele superioare, care riscau să se intoxice cu fumul emanat din incendiu. Focul a fost stins de angajaţii IGSU în mai puţin de 30 de minute.

Incendiul din satul Crihana Veche, raionul Cahul, a izbucnit de la o butelie de tip propan, care se afla în interiorul unei bucătării. Pentru efectuarea lucrărilor au fost direcţionate două unităţi tehnice şi un efectiv de şase persoane.

Pompierii au stabilit că de flăcări era cuprinsă o bucătărie cu suprafaţa de 21 metri pătraţi, care se afla în imediata apropiere a unei case de locuit, existând riscul ca focul să obţină răspândire. După aproximativ jumătate de oră de luptă cu flăcările, pompierii au localizat şi au lichidat incendiul.
Focul a distrus bunurile din bucătărie şi a afectat parţial antreul.

Toate circumsatanţele şi cauza producerii ambelor incendii urmează a fi stabilite ulterior.

Potrivit IGSU, de la începutul anului, în Republica Moldova au avut loc 848 de incendii, în care au decedat 59 de persoane.
Similare
RECOMANDĂRI