FOTO. Un bărbat de 38 de ani din Criuleni a decedat, după ce locuinţa sa a luat foc
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

FOTO. Un bărbat de 38 de ani din Criuleni a decedat, după ce locuinţa sa a luat foc

În seara zilei de 28 septembrie pompierii IGSU au fost alertaţi despre producerea unui incendiu în satul Măgdăceşti, raionul Criuleni. Apelul de la Serviciul 112 a fost recepţionat la ora 20:55.

Potrivit informaţiilor înregistrate, o casă de locuit cu două nivele a fost cuprinsă de flăcări. Pentru lichidarea arderii la faţa locului au intervenit patru echipaje de pompieri. Ajunşi, salvatorii au stabilit arde o mansardă şi acoperişul casei.

Angajaţii IGSU au reuşit localizarea arderii la ora 21:15 şi lichidarea completă a incendiului la ora 21:22. În timpul intervenţiei, pompierii au depistat cadavrul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 38 de ani, iar a doua persoană, de asemenea, un bărbat s-a evacuat de unu singur fiind preluat de urgenţă la spital cu arsuri grave pentru îngrijiri medicale.

Conform IGSU, în urma incendiului, flăcările au distrus complet mansarda şi acoperişul casei de locuit cu suprafaţa de 126 m2. Circumstanţele şi cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialişti. De la începutul anului 2021 au fost înregistrate 1152 de incendii în care 63 de persoane şi-au pierdut viaţa, inclusiv un minor.

Similare
RECOMANDĂRI