Granturi europene în valoare de sute de mii de euro pentru antreprenorii din regiunile Ungheni şi Cahul
Un nou program de granturi, în valoare totală de 700.000 euro, destinat întreprinderilor existente, start-up-urilor şi iniţiativelor de antreprenoriat social din regiunile Cahul şi Ungheni este lansat astăzi. Asistenţa financiară pentru dezvoltarea sectorului privat din ambele regiuni-cheie este acordată de Uniunea Europeană, în cadrul Programului EU4Moldova: Regiuni-cheie, finanţat de UE şi implementat de PNUD şi UNICEF.
Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko, susţine: „Această nouă rundă de granturi pentru susţinerea ÎMM-urilor va contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor din regiunile Cahul şi Ungheni. Va sprijini antreprenorii să obţină noi investiţii şi să îşi extindă afacerile. Astfel, vor fi create noi locuri de muncă, vor spori veniturile angajaţilor şi promovate, deopotrivă, principiile economiei verzi. Acest lucru este posibil datorită asistenţei UE de aproape 23 de milioane de euro acordată Programului EU4Moldova: Regiuni-cheie pentru a stimula dezvoltarea economică incluzivă, ecologică, inteligentă şi durabilă. Acest program este un exemplu concret al modului în care sprijinul UE îmbunătăţeşte calitatea vieţii oamenilor, în special prin promovarea unei abordări ecologice în redresarea economică.”
26 de companii din regiunile cheie Ungheni şi Cahul vor primi în acest an granturi în valoare de 15.000 - 30.000 euro fiecare. Acesta este al doilea apel de finanţare pentru sectorul privat lansat de Programul EU4Moldova: Regiuni-cheie, primul fiind desfăşurat în 2020. Atunci, 28 de întreprinderi, start-up-uri şi iniţiative de antreprenoriat social au beneficiat de asistenţă din fonduri europene.
Asistenţa financiară va putea fi utilizată pentru achiziţionarea de echipamente, bunuri, lucrări şi servicii în scopul dezvoltării afacerii, promovării modelelor de economie circulară, creării de noi locuri de muncă, sporirii atractivităţii regiunilor-cheie pentru noi investiţii. Programul de granturi va fi însoţit şi de activităţi de mentorat şi instruiri gratuite pentru a stimula cultura antreprenorială a regiunilor cheie. Condiţiile detaliate ale concursului şi formularele de aplicare sunt publicate pe paginile web www.eu4cahul.md , www.eu4ungheni.md. Termenul-limită de depunere a dosarelor este 15 iunie 2021, ora 17.00.