Guvernul a aprobat modificarea Legii privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Guvernul a aprobat modificarea Legii privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă

În cadrul şedinţei de Guvern, a fost aprobat proiectul privind ajustarea cadrului normativ, prin modificarea Legii nr. 130/2012 privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă.

Modificările legislative vor asigura un control eficient al operaţiunilor de import, export, reexport şi de tranzit al armelor şi al muniţiilor, precum şi identificarea promptă a riscurilor în adresa securităţii naţionale şi a ordinii publice.

Totodată, completarea legislaţiei cu reglementarea procesului de aplicare a marcajului de trasabilitate pe armele de foc importate sau exportate, precum şi pe suprafaţa acelora introduse sau scoase definitiv de pe teritoriul Republicii Moldova va contribui la urmărirea internaţională a armelor pierdute, sustrase sau implicate în comiterea infracţiunilor şi sporirea siguranţei publice şi eradicarea proliferării ilegale a acestora.

Astfel, aceste schimbări legislative au scopul de a promova siguranţa şi protejarea cetăţenilor, prin mecanisme fiabile de control al armelor cu destinaţie civilă, iar Republica Moldova va fi într-un spaţiu sigur şi în afara zonelor de risc.

Menţionăm, că la elaborarea proiectului a fost solicitată asistenţa Organizaţiei pentru Securitatea şi Cooperare în Europa (OSCE), Departamentului de Asistenţă al Centrului de Prevenire a Conflictelor/Forumul pentru Cooperare în domeniul Securităţii (CPC/FSC), Agenţiei Sud-Est Europene pentru Controlul Armelor Mici şi Armamentului Uşor (SEESAC).

Totodată, în procesul de evaluare a amendamentelor propuse în domeniul controlului armelor de foc şi muniţiei, în special în oferirea informaţiei referitoare la concordanţa legii naţionale cu un şir de instrumente internaţionale privind controlul armelor de foc şi muniţiei au contribuit: Directiva Uniunii Europene privind Armele de Foc, Protocolul ONU împotriva fabricării şi traficului ilicit de arme de foc, Instrumentul Internaţional al Naţiunilor Unite şi Ghidul relevant al OSCE privind cele mai bune practici internaţionale.
Similare
RECOMANDĂRI