Igor Şarov, despre tergiversarea numirii sale în funcţie: Toată perioada a fost folosită pentru a mă ponegri
Vizualizari:

Igor Şarov, despre tergiversarea numirii sale în funcţie: Toată perioada a fost folosită pentru a mă ponegri

Fostul ministru al Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Igor Şarov, şi-a început oficial activitatea în calitate de rector al Universităţii de Stat din Moldova. Ordinul de confirmare a acestuia în funcţie a fost semnat abia după 3 luni de la câştigarea concursului. Şarov acuză actuala conducere a Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării că ar fi tergiversat intenţionat procesul, pentru a-i ştirbi din imagine.

Igor Şarov a fost ales rector al Universităţii de Stat din Moldova la 16 decembrie, însă abia acum 2 zile, ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării a semnat ordinul de confirmare a acestuia în funcţie, transmite IPN.

„Ceea ce s-a întâmplat pe parcursul acestor trei luni este foarte grav. Am pregătit cu colegii chemarea Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării în judecată, dar nu s-a ajuns până la asta. Toată această perioadă a fost folosită pentru a ponegri. Nici eu, nici echipa nu ne-am lansat în speculaţii şi nu am atacat pe nimeni”, a spus Igor Şarov în cadrul emisiunii  „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4. 

Igor Şarov spune că tergiversarea confirmării sale în funcţie l-a împiedicat să-şi exercite atribuţiile de rector, acest lucru afectând funcţionalitatea instituţiei.

„A afectat şi procesele de la Universitate, eu nu am putut în tot acest timp să-mi pun în aplicare programul cu care am câştigat concursul, să mă întâlnesc cu ambasadorii, în biroul rectorului am intrat abia ieri, fiindcă am vrut să fiu corect”, a mai spus Igor Şarov.

Printre priorităţile lui Şarov în calitate de rector al USM este securitatea procesului educaţional în condiţii de pandemie, transformarea USM într-o instituţie de învăţământ superior similară celor din Vest.

„Îmbunătăţirea infrastructurii, mai multe posibilităţi pentru profesori, internaţionalizarea programelor de studii, racordarea politicilor USM la realităţile din Occident, altfel riscăm să pierdem o mare parte din studenţi care pleacă în străinătate şi doar oferirea unor condiţii mai bune ne poate ajuta să-i păstrăm ”, a spus Igor Şarov.

Igor Şarov a fost ministru al Educaţiei, Culturii şi Cercetării în Guvernul Chicu până la data de 9 noiembrie 2020, când  exponenţii PDM din Executiv au fost revocaţi din funcţii, după anunţul democraţilor de a se retrage de la guvernare.
Similare
RECOMANDĂRI