În blocul prăbuşit la Otaci locuiau oameni fără ca imobilul să fie dat în exploatare
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

În blocul prăbuşit la Otaci locuiau oameni fără ca imobilul să fie dat în exploatare

În clădirea prăbuşită la Otaci se locuia, încă din anul 1990, fără ca blocul să fie dat în exploatare. Declaraţia aparţine premierului Maia Sandu, care a prezentat măsurile decise de către Comisia pentru Situaţii Excepţionale în urma evaluării situaţiei de la Otaci.


Într-o conferinţă de presă susţinută pe 9 iulie, premierul a spus că Guvernul Republicii Moldova a aprobat alocarea sumei de 99 130 de lei pentru produsele alimentare necesare oamenilor din Otaci care şi-au pierdut locuinţele în urma prăbuşirii blocului în care locuiau.

Premierul a declarat că la Otaci a lucrat o comisie de experţi care a evaluat costul locuinţelor pierdute la momentul prăbuşirii blocului. „Există o problemă pentru că, între timp, au crescut preţurile pe piaţă. Cineva încearcă să profite de nenorocirea oamenilor şi, în momentul în care s-a auzit că statul va compensa costurile, atunci preţurile pe piaţă au crescut substanţial”, a spus Maia Sandu.

Prim-ministrul a precizat că cifrele aproximative ar fi de 212 000 lei pentru un apartament cu două camere şi de 277 000 lei pentru un apartament cu 3 camere. Maia Sandu a mai declarat că specialiştii de la Universitatea Tehnică din Moldova, care fac expertiza celui de al doilea bloc, ar mai avea nevoie de 15 zile pentru a da o evaluare completă a acestuia.

Maia Sandu a afirmat că instituţiile responsabile pentru verificarea construcţiilor nu şi-au făcut datoria, iar în blocurile de la Otaci au locuit oameni din anul 1990, fără ca acestea să fie date în exploatare. „Eu am dispus să se verifice şi alte blocuri. Administrarea proastă poate conduce la asemenea drame”, a spus Maia Sandu.

De asemenea, premierul a spus că astfel de tragedii au impact şi asupra mediului şi, în eventualitatea în care se va lua decizia ca şi al doilea bloc să fie demolat, se vor căuta soluţii pentru ca deşeurile să fie evacuate astfel încât să nu existe impact asupra mediului.

În şedinţa de azi a Comisiei pentru Situaţii Excepţionale s-a mai decis alocarea sumei de 389 817 lei pentru rambursarea cheltuielilor suportate de instituţii publice pe parcursul fortificării digului de protecţie antiviitură din apropierea localităţii Crocmaz, raionul Ştefan Vodă. Alte 5 031 000 lei au fost alocate pentru lichidarea calamităţilor naturale care s-au abătut asupra raionului Basarabeasca.
Similare
RECOMANDĂRI