Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

În localitatea Sărata Veche, raionul Făleşti, a fost deschis un centru pentru pregătire vocaţională

Elevii din satul Sărata Veche, raionul Făleşti, îşi pot lărgi oportunităţile de a avea o carieră de succes, cu sprijinul financiar oferit de Uniunea Europeană. În localitate a fost deschis un centru pentru pregătire vocaţională care va oferi, pentru aproape 120 de copii, supraveghere, instruire şi ghidare, în afara orelor de studii.

Centrul include şi un program de dezvoltare personală. Totodată, va promova incluziunea socială a copiilor din familii cu probleme. Astfel se va diminua riscul ca acesti micuti sa ajunga în instituţii rezidenţiale iar calitatea vieţii lor se va imbunatati.
 
Centrul dispune de spaţii pentru educaţia non-formală, combinată cu pregătirea vocaţională. Aşa că elevii vor avea posibilitatea de a-şi forma competenţele necesare pentru o carieră de succes. Programul educaţional va oferi resurse şi instrumente pentru ca elevii să-şi îmbunătăţească abilităţile tehnice şi practice.
 
Centrul deţine ateliere de prelucrare a lemnului, artă culinară, fotografie şi robotică. Acestea sunt gestionate de specialişti în domeniu.
 
Fiecare atelier va fi frecventat de cel puţin 30 de copii. Cei mici sunt încântaţi de toate activităţile pe care le găsesc în centru.
 
Bucuria părinţilor este şi mai mare pentru că micuţii lor se vor ocupa cu lucruri utile în timpul liber.
 
Costul total al proiectului depaseste 58 de mii de euro, din care 80 la sută sunt bani oferiţi de Uniunea Europeană şi Fundaţia "Soros Moldova", iar 20 de procente reprezintă contribuţia partenerilor de implimentare: Gimanziul "Grigore Vieru" din satul Sărata Veche şi primăria din localitate.
Similare
RECOMANDĂRI