Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

În Republica Moldova a început imunizarea împotriva gripei sezoniere. Primele doze de vaccin au fost repartizate instituţiilor medicale din raioane

Între timp, în Republica Moldova abia a început imunizarea împotriva gripei sezoniere. Primele doze de vaccin au fost repartizate instituţiilor medicale din raioane. Primii, vor fi vaccinaţi asistenţi medicali, pentru că se află permanent în contact cu bolnavii şi sunt în grupul de risc. Medicii spun că serul antigripal este inofensiv şi recomandă tuturor persoanelor să se vaccineze.

La Soroca au ajuns 180 de doze de vaccin. Dimineaţă asistenţii medicali au mers la Centrul de Sănătate Publica pentru a fi vaccinaţi. 

Asistenţii medicali spun că se vaccinează împotriva gripei sezoniere în fiecare an şi astfel sunt protejaţi.

RODICA CIRIMPEI, asistent medical, Soroca: "Noi cum suntem în prima linie e foarte important să facem acest vaccin. Noi facem de serviciu în fiecare săptămână şi stăm la intrarea în instituţia medicală şi e foarte benefic să facem acest vaccin".

Primele vaccinuri antigripale care au ajuns în Republica Moldova sunt administrate şi altor categorii de persoane din grupul de risc. E vorba de lucrătorii din sistemul social, angajaţii Serviciului Situaţii Excepţionale şi Serviciului Vamal, carabinieri şi grăniceri.

OXANA MISCA, asistent medical, Soroca: "Vaccina e preconizată de la vârsta de 6 ani până la 60 de ani, cu mici excepţii putem să vaccinăm şi după 60 de ani. Vaccina nu dă complicaţii chiar deloc".
 
În centrele de sănătate publică vaccinul este administrat gratuit, iar la clinicile private costă aproape 200 lei. Republica Moldova a cumpărat 100 de mii de doze de vaccin antigripal din Federaţia Rusă. 
Similare
RECOMANDĂRI