Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

În Republica Moldova sunt mai puţini salariaţi decât pensionari şi persoane asistate social

Din ce în ce mai puţini salariaţi asigură plata indemnizaţiilor pentru tot mai mulţi pensionari şi persoane asistate social. Economiştii spun că, în ţările dezvoltate, pensia unui vârstnic este susţină de minim trei angajaţi, în timp ce în Republica Moldova unui pensionar îi revine mai puţin de un salariat. În aceste condiţii, cei mai mulţi dintre bătrânii basarabeni trăiesc sub minimul existenţei iar statul face eforturi deosebite pentru a susţine sistemul de pensii, în detrimentul dezvoltării.
 
Conform ultimelor date ale Biroului Naţional de Statistică şi Casei Naţionale de Asigurări, în Republica Moldova sunt peste 766 de mii de pensionari şi persoane care primesc alocaţii sociale, în timp ce numărul salariaţilor a fost, anul trecut, puţin peste 613 mii, adică o diferenţă 153 de mii de persoane. 
 
VICTOR CIOBANU, economist indepedent: „Între cei 600 de mii de salariaţi, 200 de mii sunt bugetari, deci produc plus valoare şi mai puţine persoane, ceea ce denotă o structură catastrofală a forţei de muncă."
 
Acesta este un indicator că economia Republicii Moldova nu se dezvoltă, ci stagnează. Această situaţie a provocat plecarea peste graniţe a peste un milion de basarabeni, din care jumătate cu studii superioare.
 
VICTOR CIOBANU, economist indepedent: „Uitaţi-vă chiar ştirea de ieri, 200 de oameni au cerut luna trecută azil politic în Olanda, unde s-a mai văzut aşa cifre de exod al populaţiei. Salariile nu sunt atractive, iar mediul de afaceri în Republica Moldova este unul precar în pofida tuturor."
 
Chiar dacă pensia este indexată în fiecare an, preţurile cresc mai mult decât majorările de indemnizaţii, aşa că vârstnicii trăiesc din ce în ce mai greu, spun economiştii. 
 
VEACEASLAV IONIŢĂ, economist IDIS: „Pensionarii comparativ cu restul oamenilor care lucrează în fiecare an devin mai săraci mai săraci. De ce asta se întâmplă? Nu avem lucrători, nu avem locuri de muncă, noi avem lucrători dar ei sunt plecaţi peste hotare din ce cauză au fugit din ţară din simplul motiv că aici în ţară el nu are unde lucra."
 
Specialiştii spun că unica soluţie pentru a elimina acest periculos dezechilibru este o creştere a investiţiilor în sectorul economic.
 
VEACEASLAV IONIŢĂ, economist IDIS: „Noi avem nevoie de investiţii noi avem nevoie de productivitate noi avem nevoie de locuri de muncă. Noi avem nevoie de cel puţin 200 de mii de locuri de muncă. Statul vrea să majoreze pensiile da nu ai de unde, acum pensia creşte, numărul pensionarilor creşte, iar numărul de lucrători scade şi acum 40% vine din bugetul de stat în curând jumătate din suma pe care o primesc pensionarii se ia din bugetul de stat dar de unde se ia în loc să reparam drumuri, scoli spitale dăm banii la pensii. "
 
Dacă, însă, această tendinţă va continua, pensionarii basarabeni riscă să primească, în anii următori, pensii tot mai mici, comparativ cu minimul de subzistenţă.
Similare
RECOMANDĂRI