Inspectoratul Naţional de Patrulare a atenţionat şoferii că din cauza zăpezii starea drumurilor se poate schimba brusc
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Inspectoratul Naţional de Patrulare a atenţionat şoferii că din cauza zăpezii starea drumurilor se poate schimba brusc

Circulaţia rutieră pe drumurile din ţară poate fi îngreunată în urma ninsorii din ultimele ore. Atenţionarea vine din partea Inspectoratului Naţional de Patrulare (INP). Instituţia a precizat că în dimineaţa zilei de astăzi transportul circula în regim normal, însă din cauza zăpezii starea drumurilor poate să se schimbe brusc.

În aceste condiţii, oamenii legii au formulat mai multe recomandări pentru şoferii care pornesc la drum. Aceştia sunt îndemnaţi să manifeste prudenţă în trafic, să respecte regulile de circulaţie şi să adapteze viteza la condiţiile de pe drum. Totodată, dacă partea carosabilă este umedă sau acoperită cu zăpadă, conducătorii auto trebuie să circule cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare, în astfel de condiţii, este mult mai mare. 

Şoferii mai sunt îndemnaţi să nu efectueze manevre riscante, să utilizeze luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, iar în cazul în care autovehiculul începe să derapeze - să nu frâneze. Poliţiştii mai atenţionează că autovehiculele trebuie să fie dotate cu lanţuri antiderapante, lopată, racletă şi sac cu nisip.

INP a precizat că la moment echipajele de patrulare se află pe traseele din toată ţara şi activează în mod sporit pentru siguranţa cetăţenilor.

Persoanele care se află într-o dificultate şi au nevoie de ajutor în trafic, pot solicita susţinerea celui mai apropriat echipaj de patrulare s-au pot suna la 112.

Potrivit Serviciului hidrometeorologic de stat, în următoarele zile în toată ţara vor cădea precipitaţii sub formă de ninsoare.

Similare
RECOMANDĂRI