Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Interpretul Iurie Sadovnic a fost petrecut pe ultimul drum

Astăzi este zi de doliu în toată Republica Moldova, iar instituţiile statului au coborât drapelele în bernă în memoria celui care a fost Iurie Sadovnic. Artistul, cunoscut pe ambele maluri ale Prutului, a fost condus pe ultimul drum de rude, prieteni şi colegi de breaslă.

După slujba de pomenire de la Biserica Teodora de la Sihla, sicriul a fost dus la Cimitirul Central. Funerariile au fost organizate de Primăria Chişinău.

AURELIU CIOCOI, prim-ministru interimar: Ne-am trăit durerea tot pe muzica şi piesele scrise de el. Depresiile mi le-am parcurs inclusiv cu piesele lui. Mă leagă ceva pur personal de creaţia celui care a fost Iurie Sadovnic.

VALERIU MATEI, director, Institutul Cultural Român: În vremuri deloc prielnice a ştiut să întemeieze aici la răsărit de Prut un gen muzical precum muzica folk. Să devină simbolul acestui gen muzical, să aibă foarte mulţi ucenici, să se înscria în pliadă celebrilor folkişti din întreag spaţiul românesc.

Valeriu Matei, prieten bun cu regretatul Iurie Sadovnic, i-a dedicate astăzi un poem cu titlul  "Durere".

Mormântul lui Iurie Sadovnic este în apropiere de cele ale lui Mihai Volontir, Anatol Dumitraş şi Ion Stratan. Funerariile au fost cu onoruri militare.

Bunul său prieten, compozitorul Viorel Burlacu, mărturiseşte cu tristeţe că artistul nu a fost apreciat la justa valoare.

VIOREL BURLACU, compozitor: Ştie toată lumea noi am lucrat în scenă aproape 20 de ani alături şi acum în pandemie eram în lucru în studiou, a rămas multă muzică nedusă până la capăt şi un film. Era în depresie, da. El a apelat la medici, o fost tratament, dar vedeţi... doar Dumnezeu ştie cum iese. Joi am vorbit ultima dată cu dumnealui, au fost aşa discuţii... Acest om face parte din patrimoniul cultural naţional românesc şi trebuie să respectăm ce a făcut dumnealui, să promovăm mai departe şi să facem ceea ce nu a reuşit.

Iurie Sadovnic a colaborat cu Eugen Doga şi Anastasia Lazariuc la melodiile "Oglinda Clipelor", "Păstraţi Iubirea", "Chemarea dragostei". Maestrul Doga pregătise pentru el un cântec despre Chişinău.

EUGEN DOGA, compozitor: Nu demult l-am şi telefonat, îmi trebuieşte să îmi facă o imprimare, şi l-am rugat să cânte, mi-a spus că nu poate se simte prost. Când a doua oară m-a refuzat înseamnă că era ceva foarte serios şi când am auzit acest trăsnet. Dacă era cineva alături poate reuşea să îl scoată din această stare de depresie, boala e boală, noi toţi nu suntem sănătoşi dar cred că această depresie la presat.+ 36-45 El a fost un foarte apropiat şi foarte drag prieten de colaborare, de creaţie. Sper că Dumnezeu o să îl ierte şi o să-l odihnească în Pace.

Iurie Sadovnic lasă un gol imens in lumea muzicală.

GHEORGHE ŢOPA, interpret: El până în ultima zi a cântat. Este şi cântautor şi compozitor şi interpret. Ultimele spectacole am fost împreună, el a cântat live. Este un şoc, în primul rând el este un om talentat, deştept, ştia gluma. Nu poţi să te aştepţi.

ZINAIDA JULEA, interpret: Am împărţit aceiaşi scenă cu Iurie. Am împărţit acelaşi public uneori aceleaşi aplauze. Din păcate a ales să plece poate într-o lume mai bună. Iurie a fost un creator de frumos.
Pentru merite deosebite în muzică, Iurie Sadovnic a fost distins cu titlurile de „Artist emerit", „Artist al Poporului”, „Meritul Civic”, „Ordinul Republicii”.
Rămas bun, maestre Sadovnic!
Similare
RECOMANDĂRI