Ion Ceban spune că urmează mai multe reforme la Piaţa Centrală
Vizualizari:

Ion Ceban spune că urmează mai multe reforme la Piaţa Centrală

Un audit intern urmează să fie realizat în cadrul întreprinderii municipale Piaţa Centrală din capitală. Despre aceasta a anunţat primarul Ion Ceban, care a precizat că este necesară o analiză detaliată cu privire la situaţia reală de acolo, în condiţiile în care există informaţii despre numeroase încălcări.

„Acolo, pentru unii este raiul pe pământ. Se vehiculează că unii fac bani la greu şi nu ştiu nici de frica autorităţilor, nici de a oamenilor legii. Sunt nişte detalii picante, aş zice eu, oameni puşi în funcţii pentru anumite scopuri. Au ajuns acolo prin cineva care, cândva, se afla la putere. Oameni care vor să facă şi proteste pe anumite subiecte, cum ar fi de ce nu se permite parcarea în jurul pieţei”, a declarat Ion Ceban la şedinţa operativă de la Primărie de luni, 20 ianuarie, scrie IPN.

Edilul a mai spus că la Piaţa Centrală vor urma mai multe reforme, printre care perfecţionarea sistemului de management la nivel organizaţional, precum şi reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de afaceri.

În opinia sa, sunt necesare schimbări la nivel de funcţii administrative pe motiv de incompetenţă şi coruptibilitate.
 
Similare
RECOMANDĂRI