ÎPS Vladimir vine cu urări de pace şi luminare interioară, bucurii şi frumoase împliniri
Sursa foto:deschide.md Vizualizari:

ÎPS Vladimir vine cu urări de pace şi luminare interioară, bucurii şi frumoase împliniri

Pace şi luminare interioară, bucurii şi frumoase împliniri le urează tuturor creştinilor Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove Vladimir cu prilejul sărbătorii de Crăciun, transmite IPN.

„Cântarea îngerească a oştilor cereşti, care au binevestit naşterea Mântuitorului în lume, răsună şi astăzi în Biserica noastră, încălzindu-ne sufletele, întărindu-ne în credinţă şi sădind adânc în inimile noastre adevărul: „Că bun este Domnul; în veac este mila Lui şi din neam în neam adevărul Lui!”(Ps. 99,4)”, menţionează Mitropolitul în mesajul său pastoral.

„Adevărul Domnului trebuie vestit din neam în neam, mai ales în societatea noastră, care tot mai mult este pusă în faţa ispitei mari de a-L considera ca fiind inactual şi distonant pentru civilizaţia modernă. Cu mult curaj şi discernământ duhovnicesc trebuie să trăim în aceste „zile rele şi viclene” (Efeseni 5,16), ca să nu cădem din Adevăr în neadevăr, adică în minciună, care caută să ne înşele cu pseudo-sărbători şi pseudo-valori”, ne îndeamnă ÎPS Vladimir.

Mitropolitul le doreşte conducătorilor ţării – înţelepciune şi frică de Dumnezeu, tinerilor – apropiere de Pruncul Hristos şi dreaptă cultivare educaţională, iar concetăţenilor plecaţi în afara ţării – răbdare şi statornicie în păstrarea credinţei şi valorilor primite de acasă.

Similare
RECOMANDĂRI