Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Iubitorii pescuitului din Republica Moldova iau parte la Campionatul Naţional de Spinning pe mal

Iubitorii pescuitului din Republica Moldova iau parte la Campionatul Naţional de Spinning pe mal. Competiţia, care se desfăşoară pe digul lacului din satul Suruceni, va dura două zile. Din păcate, participanţii nu se pot bucura prea mult de captura lor, deoarece conform regulamentului, peştele prins trebuie aruncat înapoi în apă.

Ajuns la a 11-a ediţie, Campionatul Naţional de Spinning a adunat, în acest an, 50 de pescari, atât profesionişti cât şi amatori. Andrei Filip este unul dintre participanţii şi spune că nu a ratat nicio ediţie a turneului.

„Eu particip practic la toate ediţiile, din start când s-a format liga de spinning, până în prezent. MUSCA Cum a fost turneu de aastăzi sau prima etapă a turneului? Ne-am aşteptat să fie mai interesant, dar ceva se întâmplă cu peştele, e pasiv. Ca să prinzi un peşte trebuie să dipui mult efort, dar se poate de prins.”, a declarat ANDREI FILIP, pescar.

La turneu au fost şi debutanţi, care au avut noroc.

„Pentru prima dată la acest turneu? Da. Şi cum a fost ? Destul de bine, ca prima dată cred că e okay. Aţi reuşit să prindeţi ceva ? Da, 4 capturi. Vă aşteptaţi la un loc pe podium ?  De ce nu, eu tot timpul pentru rpimul loc mă bat, aşa că cu una cu două nu mă dau”, a scris IURIE SÎRBU, pescar.

La turneul de pe malul lacului Suruceni au participat pescari din toate zonele Republicii Moldova. Veaceaslav Cepălâga a venit tocmai din regiunea transnistreană.

„Am de făcut 300 de metri până la Nistru. Eu sunt din Tiraspol, casa e în apropierea râului şi e păcat să nu mergi la pescuit. A fost greu să obţin permisiunea de a trece pe malul drept, dar peştele mă cheamă”, a declarat VEACESLAV CEPĂLÂGA, pescar.

„Condiţiile turneului sunt foarte simple. Poate participa oricine, atât începători cât şi sportivi profesionişti. Trebuie să aibă plasă, undiţă şi momeală. Ne străduim să nu rănim peştele şi acesta este aruncat înapoi în apă. Cum sunt desemnaţi câştigătorii? Câştigătorii sunt desemnaţi după numărul de peşti prinşi la fiecare oră. MUSCA Cantitatea este calculată în grame care, respectiv, se transformă în puncte”, a spus  OLEG FEDOSEEV, organizator.

Pentru începători, taxa de participare la Campionatul Naţional de Spinning este de 150 de lei. Pentru ceilalţi pescari este de 500 de lei. La final, învingătorii vor primi cupe şi premii in bani.
Similare
RECOMANDĂRI