Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Izolarea, o povară pentru copiii cu autism

Despre copiii cu autism există multe mituri. Iar unul dintre ele este că adoră izolarea şi nu au nevoie de alţi oameni, fapt total neadevărat. Odată cu perioada de carantină, când toate şcolile, grădiniţele şi centrele de terapie au fost închise, părinţii s-au văzut în faţa unei provocări dificile. Cum să îi explici unui micuţ cu autism de ce nu are voie să iasă afară şi ce aduce cu ea o pauză de la terapia comportamentală, aflăm din poveştile a două mame.

Dacă vedeţi prin parc sau la terenul de joacă o mamă care poartă o eşarfă albastră, să ştiţi că însoţeşte un copil cu autism. Nu îi amintiţi că e pandemie şi nu o acuzaţi de iresponsabilitate, pur şi simplu a ieşit afară ca să îşi calmeze micuţul. La fel face şi Zina, de fiecare dată când Vlăduţ nu mai poate sta în casă. Şi aici intrevine o altă problemă – crizele pe care le poate provoca un obiect nou, cum ar fi o mască sau mănuşile de protecţie.

„Vlad şi până la izolare avea probleme de socializare. Respectiv acum acest comportament inadecvat s-a întărit dublu. E foarte greu să explici ce e virus, carantină, de ce nu ieşim afară şi nu putem pune mâna pe terenul de joacă. Prima perioadă am lucrat foarte mult ca el să accepte masca şi mănuşile”, a spus ZINA BUDEANU, mamă.

La începutul carantinei, Vlad îi spunea zilnic mamei că vrea să se plimbe cu troleibuzul. De fiecare dată a fost nevoie de eforturi supraomeneşti ca să îi distragă atenţia cu altceva, cum ar fi împodobirea pomului de Crăciun. Sună bizar, ne spune mama băiatului, dar nu are încotro.  

„Eu am luat şi locul profesoarei, şi locul terapeutului, şi locul însoţitorului În ajun de Paşti când am stat acasă izolaţi noi am împodobit bradul. (musca) deja nu mai ştiam ce să facem în casă. Eu făceam curăţenie, el a văzut pomul, m-a pus să îl asamblez şi am cântat Merry Christmas. Cel puţin eu, ca mama, e foarte greu să găseşti în fiecare zi activităţi”, a spus ZINA BUDEANU, mamă.

O altă mamă, un alt copil cu autism. De această dată un caz mai fericit, pentru că fetiţa Tatianei are o formă mai uşoară de tulburare comportamentală. Vorbeşte, intră uşor în contact cu oamenii şi îi apucă imediat de mână, aşa cum s-a întâmplat şi cu noi. Şi totuşi, Andreea nu înţelege de ce nu poate merge la şcoală.

„Pe timp de carantină problema numărul unu, pentru care noi am luptat până în prezent, ca copilul să fie mereu printre copii, printre semenii săi, să discute, să socializeze, să se joace, de fapt şcoala”, a spus TATIANA MOGA, mamă.

Pentru că are o formă de autism înalt funcţională, Andreea adoră  poeziile. O caracteristică a acestor copii este că nu îşi vor îndrepta atenţia spre versuri obişnuite pentru cei mici.

Şi Tatiana şi-a luat, benevol, rolul de terapeut şi profesoară, se ocupă zilnic ore în şir de fetiţa ei, ca să nu uite toate deprinderile şi abilităţile învăţate până acum.

„Nu avem toate materialele şi toate ustensilele care sunt necesare pentru o terapie comportamentală, dar încercăm. Prin diferite stimulări, prin diferite promisiuni, marea şi sarea promitem dacă este necesar. Şi ne descurcăm aşa cum putem”, a spus TATIANA MOGA, mamă.

O pauză de două luni de la şcoală sau grădiniţă poate avea consecinţe neplăcute. Dar lipsa de la terapia comportamentală, în unele cazuri, poate anula ani de zile de eforturi, timp şi mulţi bani.

„Ştiu că mă aşteaptă o muncă enormă şi o muncă dublă la câţi ani am avut noi de terapie, la câtă muncă s-a depus anume la socializare şi acum în două luni practic totul s-a scăpat de sub control”, a declarat ZINA BUDEANU, mamă.

Fapt confirmat şi de terapeutul Victoria Garştea. Doar în această perioadă de carantină, 50 de copii cu suspiciune de autism aşteaptă să fie consultaţi.

„În această situaţie este posibilitatea ca părinţii să nu poată să managerieze comportamentul copilului, (musca) şi atunci peste un timp lucrurile nu vor mai arăta la fel de bine, noi riscăm ca aceşti copii să piardă din abilităţi, copiii riscă să stagneze sau să involueze, aici mai avem şi dezechilibrul emoţional al acestor copii. Va necesita foarte multă implicare, atât la nivel de diagnostic, de intervenţie timpurie, cât şi la redobândirea abilităţilor care au fost pierdute pe timp de pandemie”, a spus VICTORIA GARŞTEA, terapeut comportamental.

Părinţii copiilor cu autism din mai multe state au semnat petiţii către autorităţi ca să le permită reluarea terapiei ABA la centrele specializate cât mai curând, cu respectarea tuturor normelor de securitate şi igienă. Lucru pe care îl aşteaptă cel mai mult şi părinţii acestor copii din Republica Moldova.
 
Similare
RECOMANDĂRI