Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

La Chişinău a început vânătoarea de maşini parcate neregulamentar

La Chişinău a început vânătoarea de maşini parcate neregulamentar. Aşa cum a anunţat municipalitatea acum câteva zile, poliţiştii au început să evacueze vehiculele care creează probleme în trafic sau pietonilor. Primul s-a trezit cu maşina ridicată un şofer care a parcat chiar pe o trecere de pietoni de pe strada Vasile Alecsandri.

Trecerea de pietoni a fost eliberată în câteva minute, după ce o maşină care dispune de macara special adaptată a evacuat automobilul. Deşi poliţiştii l-au aşteptat pe şoferul care a parcat ilegal, acesta nu şi-a făcut apariţia, aşa că maşina a fost transportată la o parcare specială. 

VASILE CONŢESCU, şef, Secţia Patrulare, Chişinău: "Cetăţeanul în cazul în care a parcat neregulamentar şi el lipşete, trebuie să facă un apel telefonic şi să comunice că i-a fost furată unitatea de transport. Automat operatoru îl va înştiinţa că mijlocul de transport a fost ridicat, ce a încălcat, ce riscă, mă refer la sancţiunea contravenţională şi adresa unde se află parcarea".

OLGA SARIVAN, reporter TVR MOLDOVA: "Maşinele evacuate vor fi stocate aici, într-o parcare amenajată în comuna Truşeni, care este îngrădită şi păzită şi care are un spaţiu de stocare de aproximativ 700 de automobile".

De ridicarea maşinilor se va ocupa o companie privată, care are în proprietate şase autospeciale. Astfel, proprietarii vehiculelor vor fi obligaţi să achite cheltuielile pentru ridicarea, transportarea, depozitarea, dar şi restituirea maşinii. Sumele vor varia în funcţie de greutatea autoturismului. 

ION CREŢU, manager parcare: "Spre exemplu pentru un autoturism masa totală a cărui este până la 3.500 de tone, 790 de lei este ridicarea, debarcarea şi transportarea. După care depozitarea pentru 30 de minute este 9 lei, pentru o oră este 12 lei. După a şase zi se achită 200 de lei de zi".

Şoferi salută această măsură dar, pe de altă parte, se plâng că sunt zone în oraş în care nu au unde parca.

"Primăria ar trebui să găsească locuri de parcare sau să facă parcări supraetajate sau să rezolve cumva stituaţia asta, până atunci oamenii parchează acolo unde pot. Oraşul este supraaglomerat şi spre exemplu vii la muncă şi tu faci al patrulea cerc. Ei automat vin şi-şi ridică maşina, dar noi unde le parcăm?Mai întâi să creeze condiţii, după care să pună aşa resticţii. -Trebuie locuri de parcare să facă, dar nu ......- Să nu amendeze şoferii şi să amenajeze locuri de parcare? – Da", spun conducătorii auto.

Doar astăzi, până la orele prânzului, au evacuate cinci maşini parcate neregulamentar pe străzile municipiului Chişinău.
Similare
RECOMANDĂRI