La Rîşcova, agricultura ecologică şi experimentele „vii” sunt la ele acasă
Vizualizari:

La Rîşcova, agricultura ecologică şi experimentele „vii” sunt la ele acasă

Dacă anul trecut au cultivat cartofi pe această porţiune, acum aici pământul e lăsat „să se odihnească”, pentru a se recupera. O altă alternativă este rotaţia culturilor: într-un an cresc culturi comerciale, iar în următorul – plante care îmbunătăţesc structura solului (cum ar fi mazărea, lucerna, secara, raphanus, facelia) şi îl îmbogăţesc cu elemente nutritive. Astfel, nu folosesc pesticide sau îngrăşăminte minerale.

Aşa se practică agricultura ecologică la Rîşcova, raionul Criuleni, cu grijă faţă de sol. Doar astfel el rămâne sănătos şi prin urmare, rentabil. „Pentru mine personal agricultura ecologică e un mod de viaţă. Cum altfel să creşti decât ecologic şi natural? Viaţa ecosistemului este foarte importantă. Noi nu avem sol negru descoperit; solul la noi neapărat este utilizat: ori culturi de acoperire, ori de înmulţire, ori chiar şi buruieni. Aşa e mai sănătos”, spune cu convingere Valeria Şvarţ, directoare dezvoltare la EcoVisio. Organizaţia gestionează la marginea satului Rîşcova, într-un loc pitoresc, lângă lac şi pădure, un lot demonstrativ, unde micii producători practică agricultura „vie”, regenerativă şi responsabilă faţă de mediu şi consumatori.
 
La prima vedere, lotul pare „sălbatic”, cu buruieni, în voia naturii. Totul însă e „conform planului”, pentru ca pământul să nu fie ars de soare. Solul devine mai aerat, datorită rădăcinilor plantelor şi totodată se îmbogăţeşte cu materie organică.
 
Acum sunt la al doilea an de conversie, ceea ce înseamnă că la acest lot deja se aplică toate principiile agroecologice. Va mai trece un an până când produsele de la Rîşcova vor putea fi etichetate ca ecologice şi pe ele va putea fi aplicată sigla „agricultura eco”.
La Rîşcova se cultivă cartofi, roşii, sfeclă, morcov, diferite verdeţuri, ceapă, porumb, bostănei, creşterea cărora e o cale deja bătătorită şi cunoscută de săteni. În primul an, producătorii au experimentat cu o varietate mai mare de culturi, însă au revenit în zona de confort, pentru a nu risipi energia şi pentru a creşte eficienţa economică a lotului.
 
Experimentele au luat o altă turnură, spune Valeria Şvarţ de la EcoVisio: „Pe mine mă pasionează crearea unui ecosistem sănătos şi îmi place să văd cum plantele se combină. De exemplu, când noi creştem cartofi, îi intercalăm cu muştar, cu gălbenele, ca să scădem populaţia gândacului de Colorado. Când creştem roşiile, le intercalăm cu busuioc. Astfel obţinem combinaţii utile, busuiocul, muştarul şi gălbenele fiind repelente de insecte dăunătoare.”
 
De ce agricultura ecologică? E o întrebare care o exasperează pe Valeria. Fiindcă e unica modalitate firească şi etică de a face agricultură, spune ea: „Mai bine să fie pusă întrebarea: De ce agricultura industrială, plină de chimicale, care deteriorează solul, apele, biodiversitatea şi sănătatea omului? Dacă noi vrem o agricultură sustenabilă care ne va hrăni mulţi ani înainte, doar ecologic şi regenerativ trebuie de crescut.”
 
Produsele crescute natural şi ecologic, tot mai accesibile
 
Astfel, săptămânal se colectează câteva sute de kilograme de produse crescute natural şi ecologic, care sunt distribuite în pungi consumatorilor. Fiecare pungă mai conţine pâine fără drojdie şi un bonus (ceva procesat). Clienţii pot alege din trei oferte: picnic (mic), multi-vitamin (mijlociu) şi XXL (mare). „Lumea apreciază calitatea şi gustul, ei văd diferenţa. Ei ştiu că produsele sunt crescute în mod natural, sunt benefice pentru copiii lor şi pentru sănătate. Şi nu sunt doar sănătoase, dar şi mai gustoase, deoarece păstrează toate vitaminele şi microelementele necesare.”
 
Produsele sunt mai scumpe, în comparaţie cu cele de la piaţă: „Ecologic înseamnă mai mult de lucru, precum şi cheltuieli mai mari, de exemplu pentru culturile de acoperire. Noi diminuăm numărul gândacilor de Colorado prin rotaţia culturilor sau muştar, dar totuşi trebuie şi să-i strângem cu mâna, ceea ce înseamnă mai multe ore de muncă. Roşiile sau alte culturi tot necesită grijă şi protecţie. Facem macerat de urzică, macerat de usturoi, de ceapă. Aceste preparate trebuie pregătite, e clar că această muncă trebuie să fie remunerată”, explică Valeria Şvarţ, directoare dezvoltare la EcoVisio.
 
„Pentru noi e important ca aceste produse ecologice să nu fie accesibile doar într-o nişă elitistă, ca doar oamenii cu salarii mari să-şi permită să mănânce sănătos. Noi încercăm să ţinem preţurile cât mai accesibile. Da, ele sunt un pic mai scumpe, dar nu dublu şi nu triplu”, susţine Valeria.
 
Toate drumurile din Rîşcova duc la EcoVillage Farms
 
Distribuţia de produse ecologice a luat avânt odată cu criza pandemică, iar succesul i-a convins pe unii săteni să abandoneze munca în construcţii pentru cultivarea pământului. Acum, peste 20 mici producători s-au alăturat grupului de agricultori EcoVillage Farms, preluând modelul ecologic de a practica agricultura. În fiecare marţi, ei aduc la punctul de colectare produsele obţinute cu migală.
 
„Eu am adus păstăi, morcov, sfeclă roşie, mangold, pătrunjel, mure. Le creştem şi le îngrijim din primăvară, le punem devreme în pământ şi toată vara avem de lucru, de prăşit, de îngrijit. Este totul ecologic: eu am păsări şi iepuraşi mulţi şi tot găinaţul şi altele le folosim apoi ca îngrăşământ în grădină. Toată marfa asta înainte o duceam la oraş, vindeam acolo, acum e însă mult mai uşor, e totul pe loc. Ieri am strâns-o, azi o aducem, e simplu de vândut”, spune Raisa Spătari, producătoare locală, asociată la grupul EcoVillage Farms.
 
„Noi tot folosim aceste produse şi suntem mai mulţumiţi că am crescut-o noi cu mâinile noastre şi mâncăm ecologic, ne străduim ca să nu avem chimicale deloc”, adaugă Raisa, care de cinci ani, nu mai utilizează alte îngrăşăminte decât cele naturale.
 
Şi Raisa Bolduratu e consumatoarea propriei producţii: „Ceea ce cultivăm noi e sănătos, noi înşine consumăm şi mai şi vindem.” Ea vine săptămânal la punctul de colectare, iar de această dată a adus păstăi: „Punctul de colectare e foarte binevenit. Noi mergeam înainte la piaţă, dar trebuia să plăteşti şi transport şi locul la piaţă, dar aici e mai uşor, numai vii, laşi şi pleci. E foarte bine mai ales pentru cei în vârstă. Ştiţi, când se termină banii din casă, repede ai luat un sac de cartofi, l-ai dus şi e o sursă de venit”. Raisa este şi directoarea grădiniţei din sat, iar agricultura este deopotrivă o plăcere şi sursă adiţională de venit.
 
„Tot ce vedeţi aici e crescut cu apă şi soare, asta e dulceaţa de la pământ şi de la Dumnezeu, de la natură. Oamenii de la oraş caută să cumpere de la un ţăran care vinde pe marginea străzii, acela tot aşa ca şi mine creşte olecuţă pentru dânsul şi duce şi la oraş”, relatează Ana Otroc, care a adus la punctul de colectare zemos, bostănei, roşii, vinete, sfeclă, morcov, ceapă şi pătrunjel.
 
O parte de produsele de la Rîşcova sunt certificate (2021 este anul doi de conversie la demo-plotul EcoVisio şi încă la doi fermieri din sat). Alţi câţiva producători vor să treacă la certificarea eco. Ceilalţi cresc produsele natural şi fiecare agricultor care aduce produse este invitat la instruiri despre agricultura ecologică şi vizitat de coordonatorul iniţiativei, pentru a analiza modalitatea de creştere.
 
La Rîşcova, nu doar plantele se cultivă, ci şi relaţiile
 
„Ne-am gândit la o altă metodă, să găsim cumpărători în oraş, clienţi direct, care apreciază relaţia cu fermierul, le pasă cine le creşte mâncare”, spune Valeria Şvarţ.
 
Livrările se fac în fiecare zi de marţi între orele 12 şi 19, pe biciclete. „Din cauza că facem livrarea doar pe biciclete, curierii sunt tineri, nu au maşini. Ei fac şi sport, fac şi un ban. Dar avem şi curieri mai în vârstă. Unii oameni sunt surprinşi că un om în vârstă face acest drum pe bicicletă cu o torbă care uneori e foarte grea. Am avut şi un curier cu autism şi erau oameni care apreciau acest lucru, că nu l-am izolat şi l-am acceptat”, spune Cristina Chifa, coordonatoare logistică la EcoVillage Farms.
 
„Comand produse de la EcoVillage Farms pentru că am încredere în calitatea produselor, ştiu că sunt de la fermieri care fac agricultură ecologică şi cunosc satul Rîşcova şi agricultorii de acolo şi am încredere în produsele pe care mi le aduc. Dar îmi doresc şi să susţin astfel de iniţiative locale, îmi place ideea de a avea livrări în oraş cu bicicleta a produselor de la ţară. Un alt avantaj mare pentru mine este că pot să le ofer căldarea mea de compost şi ei să o folosească inclusiv pentru agricultura ecologică”, spune Ana Popa, clientă.
 
Acum, la lotul demonstrativ de la Rîşcova se instalează două cisterne a câte 50 de tone pentru colectarea apei de ploaie, pentru a asigura irigarea, pe timp de secete, fenomen la care Republica Moldova este vulnerabilă.
 
În câţiva ani, lotul demonstrativ ar trebui să fie unul „permanent”, la el acasă, cu arbuşti, copaci, flori, pentru ca ecosistemul să fie mai rezistent. Culturile anuale hrănesc, însă cele permanente – menţin sănătatea întregului ecosistem.
 
Lotul demonstrativ la Rîşcova a fost creat datorită susţinerii Programului de Granturi Mici al GEF şi PNUD, precum şi al IM Swedish Development Partner în Moldova. Acolo se practică agricultura ecologică, prietenoasă mediului, unde fermierii pot să înveţe cum să o facă, să se inspire. Cu suprafaţa totală de două hectare, acest lot  unic combină creşterea ecologică a cartofului (o cultură care este foarte greu de cultivat în sistem ecologic), cu alte legume, pomi fructiferi şi culturi de acoperire. Lotul mai găzduieşte un centru comun de procesare, pentru a adăuga valoare la produsele agricole primare.
 
Lotul reprezintă o componentă integrală a cooperativei EcoVillage Farms şi transpune în viaţă conceptul de dezvoltare durabilă şi rezilientă a satului bazată pe agroecologie şi eco-turism. Cooperativa de fermieri EcoVillage Farms a fost creată prin parteneriatul dintre Asociaţiile Katalyst şi EcoVisio, cu susţinerea Biroului de Cooperare al Elveţiei, prin proiectul Optim şi a iniţiativei EU4Energy prin Green for Growth Fund.
 
Similare
RECOMANDĂRI