Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Limba română are străjeri puternici în satul Topărăuţi din regiunea Cernăuţi

În satul Topărăuţi din regiunea Cernăuţi limba română are străjeri puternici! Deşi au rămas puţini băştinaşi care mai cunosc limba strămoşilor, sunt şi uniii care continuă să promoveze valorile neamului românesc. Astăzi, vă invităm să-l cunoaşteţi pe scriitorul şi traducătorul care a îndrăgit de mic limba maternă, limba română.

În familia Viere din satul Topăruţi, limba română e la loc de cinste - chiar în capul mesei. Scriitorul şi traducătorul Anatol Viere s-a născut într-o perioadă de cotitură istorică, în comuna Colincăuţi. E o localitate în care se vorbea doar limba ucraineană, însă poetul a fost de la bun început un patriot al limbii sale. Nu şi-a permis să dea uitării limba strămoşilor, aşa că de mic copil frecventa secţiile serale pentru a învăţa româna.

ANATOL VIERE  poet, traducător, pomicultor :"Dragostea de literatură am avut-o de mic, mi-a plăcut literatura universală, am citit foarte mult din biblioteca sătească, şcolară."

Dintotdeauna s-a declarat îndrăgostit de litere şi de cultura românească, şi a ales să-şi facă studiile la Catedra de Filologie Română şi Clasică a Universităţii din Cernăuţi. În anul 2002, Anatolie Vieru debutează cu un volum de poezii într-un ziar local. Se întâmpla după mulţi ani de cenzură, spune scriitorul.

Anatol VIERE - poet si pomicultor: "Cam de la zece ani am început să scriu primele poezii, apoi o perioadă de pauză a fost. Abia la începutul anilor 2000 a început primele poezii în ziarul "Arcaşul".

Pe 28 mai 2002, scriitorul îşi schimbă numele de familie din Râbca în Viere, luându-şi un nume ce simboliza pentru el revenirea la limba maternă. A început să publice tot mai des versuri, articole, recenzii, studii literare în ziare din România şi Ucraina.

Anatol VIERE - poet si pomicultor: „Prima mea plachetă de versuri a apărut în 2004 la editura Universităţii din Cernăuţi. A doua plachetă de versuri "Cercul Timpului" e bilingvă, iarăşi la editura a Universităţii din Cernăuţi."

De-a lungul anilor, a fost traducător la diferite edituri din Ucraina şi România, fiind susţinut şi apreciat mult de Institutul Cultural Român.

FELICIA VRÂNCEANU profesor, Catedra de Filologie Clasică şi Română, Cernăuţi: "Anatol Vieru s-a remarcat de la bun început printr-o dorinţă extrem de acută de a-şi perfecţiona cunoştinţele, de a descoperi tot ceea ce înseamnă secretele limbii şi literaturii şi culturii române."

MIROSLAVA BAŢAI redactor-şef, editură, Cernăuţi : „Avem o experienţă frumoasă de colaborare cu domnul Anatol Viere, întrucât este un traducător talentat şi cu mult bun simţ. Cu el este foarte uşor şi interesant de muncit. Datorită dumnealui au apărut aceste două cărţi, ambele au fost editate cu sprijinul Institutului Cultural Român din Bucureşti."

Anatolie Viere mărturiseşte că deşi literatura rămâne cea mai mare pasiune a lui, a fost nevoit să-şi găsească şi o altă sursă de venit şi a lansat o afacere în domeniul agriculturii. Însă promovarea valorilor naţionale româneşti, rămâne o misiune importantă pe care continuă să o ducă cu demnitate în regiunea Cernăuţi.

NATOL VIERE  poet, traducător, pomicultor: "În ultimul timp mă ocup cu agricultura, cu merele, merele s-au devalorizat, literatura – nu. Când e mai puţin lucru în câmp, în livadă, atunci mă ocup şi cu traducerile."

Din anul 2014, Anatolie Viere este membru al Asociaţiei Scriitorilor din Ucraina. Cinci ani mai târziu devine membru al Uniunii Naţionale a Scriitorilor din Ucraina.
 
Similare
RECOMANDĂRI