Lucrările de reconstrucţie a Parcului „Alunelul” din Chişinău sunt realizate în proporţie de 50 la sută
Sursa foto:chisinau.md Vizualizari:

Lucrările de reconstrucţie a Parcului „Alunelul” din Chişinău sunt realizate în proporţie de 50 la sută

În parcul „Alunelul” din sectorul Buiucani al Chişinăului, aflat în reconstrucţie, sunt desfăşurate lucrări de modernizare a infrastructurii, precum: amenajarea aleilor zonei de odihnă şi a pistelor pentru biciclişti, informează Primăria municipiului Chişinău.

În prezent este montat pavajul pe aleile centrale, pe o suprafaţă de 8500 m², iar în paralel se instalează bordurile pe aleile secundare, care urmează a fi asfaltate. Astfel, lucrările pe şantier sunt realizare în proporţie de 50 la sută şi se desfăşoară conform graficului aprobat.

În parc a fost instalat noul grup sanitar, primul WC modern, din cele opt pe care le renovează municipalitatea în 2019, în zonele de agrement din Chişinău.

Lucrările prevăzute pentru prima etapă de reconstrucţie a parcului „Alunelul” vor fi încheiate la sfârşitul lunii august.

Potrivit proiectului, aleile principale vor fi pavate, iar celelalte vor fi asfaltate. De asemenea, va fi renovată intrarea în parc (şi amenajată în pavaj), iar pe întreg perimetrul zonei de agrement va fi amenajată o centură, prevăzută pentru persoanele care practică sportul şi pentru biciclişti.

La etapa a II-a de lucrări urmează să fie instalat iluminatul public şi cel decorativ, precum şi mobilierul urban, iar la final este prevăzută amenajarea scenei pentru concerte. Tot în cadrul lucrărilor de reconstrucţie a parcului, urmează să fie amenajat un stadion de minifotbal.

Costul lucrărilor de reconstrucţie a parcului „Alunelul” este de 4, 6 milioane de lei, se precizează într-un comunicat de presă al Primăriei Municipiului Chişinău.

Similare
RECOMANDĂRI