Mai mult de un sfert din populaţia adultă de pe glob s-ar putea îmbolnăvi din cauza lipsei de mişcare
Sursa foto:Hotnews.ro Science Vizualizari:

Mai mult de un sfert din populaţia adultă de pe glob s-ar putea îmbolnăvi din cauza lipsei de mişcare

Datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) arată că mai mult de un sfert (1,4 miliarde) din populaţia adultă din întreaga lume a fost mai puţin activă în anul 2016, prezentând un risc mai mare pentru dezvoltarea bolilor cardiovasculare, diabet zaharat de tip 2, demenţă şi unele forme de cancer.

Estimările demonstrează că s-au înregistrat progrese mici în ceea ce priveşte îmbunătăţirea nivelului activităţii fizice între anii 2001 şi 2016. Datele arată că, dacă tendinţele actuale persistă, obiectivul global din anul 2025 de reducere a activităţii fizice insuficiente cu 10% nu va fi atins, scrie sanatateinfo.md.

Spre deosebire de alte riscuri majore la nivel mondial, nivelurile de activitate fizică insuficientă nu sunt în scădere în întreaga lume. „În medie peste un sfert din toţi adulţii nu ating nivelul recomandat de activitate fizică pentru o bună sănătate”, avertizează autorul principal al studiului, Regina Guthold.

În 2016, una din trei femei (32%) şi unul din patru bărbaţi (23%) din întreaga lume nu atingeau nivelurile recomandate de activitate fizică pentru a rămâne sănătoşi. De exemplu, cel puţin 150 de minute (2 ore şi jumătate) de intensitate moderată sau 75 de minute activitate fizică intensă pe săptămână.

În 55 (33%) din 168 de ţări, mai mult de o treime din populaţie era insuficient activă din punct de vedere fizic.
Similare