Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Mai multe ţevi dintr-un bloc nou s-au spart şi au inundat holurile şi ascensorul

Potop la bloc, în Chişinău. A plouat aseară cu găleata, iar şuvoaiele au inundat şi holurile, parcările şi ascensorul unui bloc de la Telecentru. Din cauza precipitaţiilor mai multe ţevi au cedat. Clădirea a fost dată în exploatare în urmă cu trei ani.

Aşa arătau aseară nivelul 1 şi 2 al parcării subterane. De altfel, toată casa era plină cu apă. In plus, s-a mai spart şi o ţeavă de scurgere de la etajul 9.

Şuvoaiele de apă curgeau peste tot, chiar şi în ascensor.

Oamenii au adus tot ce au găsit prin apartamente pentru a strânge apa de pe coridoare.

Cum era şi de aşteptat, astăzi liftul nu a mai funcţionat. Toată apa s-a scurs pe pereţi, iar pe alocuri tencuiala a căzut. În parcare, apa era până la gleznă. Compania care a construit blocul a adus o pompă.

Dimineaţă, locatarii au avut o şedinţă cu reprezentanţii companiei care au recunoscut că sistemul de scurgere a apei a fost proiectat incorect. Acum se gândesc cum să repare greşeala şi au venit cu propuneri.

Aseară s-a circulat cu dificultate în tot Chişinăul după ce o cantitate mare de apă s-a adunat pe străzi.
Similare
RECOMANDĂRI