Mai mulţi elevi din instituţiile de învăţământ superior şi cel profesional tehnic vor primi Burse de merit
Sursa foto:RegieLive Vizualizari:

Mai mulţi elevi din instituţiile de învăţământ superior şi cel profesional tehnic vor primi Burse de merit

77 de studenţi din instituţiile de învăţământ superior şi elevi din învăţământul profesional tehnic vor primi Burse de merit, pentru anul de studii 2018-2019. Cabinetul de miniştri a aprobat astăzi listele candidaţilor pentru acordarea acestora.

Pe parcursul anului de studii, vor fi acordate 15 burse ale Preşedintelui Republicii Moldova, dintre care 10 burse pentru studenţii din învăţământul superior, în valoare de 1320 de lei fiecare şi 5 burse a câte 1025 de lei fiecare pentru elevii din învăţământul profesional tehnic.

De Bursa Republicii vor beneficia 12 studenţi din instituţiile de învăţământ superior – valoarea acesteia este de 1455 de lei. 30 de studenţi vor primi Bursa Guvernului în sumă de 1210 de lei, iar 20 de elevi din instituţiile de învăţământ profesional tehnic - Bursa „Gaudeamus”, în sumă de 880 de lei.

Tot astăzi, Guvernul a decis instituirea grupului de lucru pentru elaborarea unui Regulament unic de acordare a burselor de merit.

Similare
RECOMANDĂRI