Managerul Centrului pentru copii „Casa Gavroche” a fost eliberat din funcţie
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Managerul Centrului pentru copii „Casa Gavroche” a fost eliberat din funcţie

Managerul Centrului pentru copii „Casa Gavroche” din capitală a fost eliberat din funcţie, iar personalul a fost avertizat după ce, în spaţiul public, au apărut mai multe secvenţe video în care un copil din Centrul de plasament era agresat fizic şi verbal de către unul din educatori. Decizia a fost comunicată de către şefa interimară a Direcţiei pentru Protecţia copilului, Valentina Volontir, în cadrul şedinţei de ieri, 11 august, a Consiliului municipal Chişinău.

Valentina Volontir, a menţionat că educatorul vizat a fost mustrat, împreună cu alţi doi colaboratori ai Centrului. Totodată, întregul personal a fost atenţionat cu privire la riscurile unor astfel de situaţii. Potrivit ei, un specialist a evaluat climatul psihologic din cadrul Centrului.

La şedinţa precedentă a Consiliului municipal, consiliera PAS, Angela Munteanu Pojoga, a sesizat Direcţia municipală pentru Protecţia copilului pe marginea acestui caz şi a cerut o anchetă de serviciu pentru elucidarea situaţiei copiilor din Centrul respectiv. Aceasta a menţionat că sistemul de înregistrare video în momentul când copilul era agresat nu funcţiona, iar argumentul managerului Centrului a fost lipsa de curent.

Consiliera PAS, a atenţionat atunci şi asupra problemei violenţei faţă de copiii din Centrele de reabilitare şi a cerut Direcţiei să vină cu un raport privind acţiunile întreprinse în situaţia respectivă.
Similare
RECOMANDĂRI