Marş automobilistic prin Chişinău, organizat de unionişti
Sursa foto:ipn.md Vizualizari:

Marş automobilistic prin Chişinău, organizat de unionişti

Unioniştii vor porni duminică, 21 octombrie, într-un marş automobilistic prin Chişinău. Punctul de plecare va fi Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” şi nu Piaţa Marii Adunări Naţionale, cum s-a spus anterior. Schimbarea locului a fost decisă pentru a nu se suprapune cu manifestaţia anunţată de Partidul Democrat.

„Am fost nevoiţi să schimbăm locul pentru a nu se crea confuzie între manifestarea unionistă şi manifestaţia politică a Partidului Democrat”, a declarat într-o conferinţă de presă la IPN Vlad Bileţchi preşedintele organizaţiei „Unirea” ODIP. Vlad Bileţchi a menţionat că fiecărui conducător auto îi vor fi oferite câte două drapele tricolore care vor fi puse pe geamurile laterale ale automobilelor. Primii şoferi care vor veni la marş vor primi şi autocolante cu tricolor pentru plăcuţele de înmatriculare.

Ion Leaşcenco, preşedintele Blocului Unităţii Naţionale, a precizat că marşul automobilistic unionist va începe din scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet la ora 12:00. Coloana se va îndrepta spre sectorul Buiucani, pe străzile Ion Creangă, Piaţa Unirii Principatelor, Alba Iulia, Liviu Deleanu, Şoseaua Balcani, Henri Coanda, strada Mihai Viteazu. După care, participanţii se vor îndrepta spre sectorul Râşcani, pe străzile Alecu Russo, Bulevardul Moscova, Bogdan Voievod. În Sectorul Ciocana, coloana va traversa bulevardul Mircea cel Bătrân, strada Vadul lui Vodă. La Botanica, automobilele unioniştilor vor putea fi văzute pe bulevardul Decebal, Dacia, strada Cuza-Vodă şi Grenoble. După aceasta, automobilele vor reveni în centru, pe strada Gheorghe Asachi, Pan Halippa, Ismail şi apoi pe bulevardul Ştefan cel Mare.

Otilia Dascăl, de la Mişcarea Civică Tinerii Moldovei, a îndemnat toţi unioniştii să participe la marşul automobilistic. „Este un eveniment prin care ne propunem menţinerea mesajului unionist în anul centenar pentru a realiza unirea cât mai curând posibil. Fiecare activitate unionistă, indiferent de ce organizaţie unionistă este organizată, trebuie să fie susţinută”, a spus tânăra.

La marş sunt aşteptaţi toţi cei care împărtăşesc ideea unionistă, atât cei care au un automobil, cât şi cei care nu conduc, organizatorii asigurând că toţi cei prezenţi vor avea locuri în automobile.

Marşul automobilistic se va încheia cu donarea unei replici a „Flăcării Unirii” Muzeului de Istorie a Moldovei.

Similare
RECOMANDĂRI