Membrii Consiliului Naţional al Monumentelor Istorice vor fi selectaţi după un nou mecanism
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Membrii Consiliului Naţional al Monumentelor Istorice vor fi selectaţi după un nou mecanism

Guvernul a aprobat un nou mecanism de selectare a membrilor Consiliului Naţional al Monumentelor Istorice, în baza principiilor de profesionalism şi meritocraţie în domeniu. Astfel, Cabinetul de miniştri a modificat Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului, cu scopul de asigurare a trasparenţei decizionale.

„Este un proiect de hotărâre important, revenim la principiul profesionalismului membrilor Consiliului, şi nu al reprezentativităţii instituţiilor în această structură. Am prevăzut un mecanism amplu de asigurare a transparenţei şi de verificare a integrităţii tuturor membrilor”, a precizat ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

Potrivit noului regulament, Consiliul va fi format din 13 membri specializaţi în domeniul protejării patrimoniului arhitectural-istoric, reprezentanţi ai organizaţiilor guvernamentale şi nonguvernamentale cu preocupări statutare în domeniu, precum şi până la 3 funcţionari publici din cadrul Ministerului Culturii.

Membrii Consiliului, cu excepţia celor din cadrul ministerului, vor fi selectaţi în bază de concurs organizat de către Ministerul Culturii, în conformitate cu Regulamentul aprobat în acest sens. Cu cel puţin 7 zile înainte de concurs, CV-urile candidaţilor vor fi publicate pe pagina web oficială a ministerului. Totodată, vor fi organizate consultări publice în scopul asigurării transparenţei decizionale. Membrii Consiliului vor avea un mandat de trei ani.

În calitate de preşedinte va fi ales un membru ce nu deţine funcţie publică în cadrul Ministerului Culturii sau altei autorităţi publice, în timp ce vicepreşedintele şi secretarul Consiliului vor fi desemnaţi membrii din cadrul subdiviziunii de specialitate a Ministerului Culturii.

Şedinţele Consiliului vor fi făcute publice şi transmise online. La acestea vor putea participa, fără drept de vot, specialişti atestaţi, experţi din ţară şi din străinătate, personalităţi cu experienţă ştiinţifică sau practică din domeniul protejării monumentelor istorice etc.

Similare
RECOMANDĂRI